Aproape 3,8 milioane de lei va primi Aeroportul Internațional Craiova, din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului. Hotărârea a fost adoptată miercuri, cu justificarea că fondurile sunt necesare pentru depășirea dificultăților financiare cu care se confruntă cele două aeroporturi din cauza crizei generate de pandemia COVID-19, conform profit.ro. În afară de Craiova, sprijin a primit și Aeroportul din Sibiu, cu o sumă mai mică (1.454.000 lei, față de 3.794.000 lei)
”Caracterul promovării acestui act normativ este determinat de faptul că activitatea aeroporturilor a fost unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemia de COVID-19, iar traficul aerian încă scăzut pe unele aeroporturi din România, cel puțin în prima jumătate a anului 2022, are un impact negativ semnificativ asupra veniturilor acestor aeroporturi, punând în pericol capacitatea acestora de a reveni, într-o perioadă cât mai scurtă de timp, la capacitățile operaționale normale”, a arătat Guvernul în fundamentarea proiectului de hotărâre.