SC ELECTROPUTERE PARC SRL a început demersurile pentru construirea unui nou magazin de bricolaj Leroy Merlin chiar lângă cel care există deja la mall. Este, probabil, o premieră ca o companie să ridice același tip de magazin unul lângă altul. Întrebați despre planurile pe care le au, reprezentanții companiei au transmis redactorului Stiricraiova.ro că momentan nu fac declarații, însă în viitor ne vor transmite un comunicat în acest sens.
Cert este că investitorul a solicitat în vara anului 2022 un Certificat de Urbanism pentru ”Construire imobil magazin bricolaj Leroy Merlin P+MZ, amenajari drumuri, parcaje, alei poietonale, spatii verzi, semnalistica, imprejmuire teren, racord utilitati si organizare de santier in cadrul centrului comercial Electroputere Parc”. Ulterior a făcut și celelalte demersuri pentru obținerea autorizației de construire.
Compania Catinvest anunțase că va dezvolta inclusiv un aparthotel
Reamintim că la începutul anul trecut, investitorul a generat PUZ pentru a schimba destinația unei suprafețe de 68.000 mp din zonă industrială în zonă de spații comerciale, funcțiuni complexe și complementare, servicii și birouri 2S+P+6E. Planul era, conform documentelor și a declarațiilor făcute de reprezentanții companiei Catinvest, ca acolo să fie dezvoltate spaţii noi de retail, birouri şi alte servicii, precum spaţii de co-working. ”Pentru a completa oferta de spaţii imobiliare, Catinvest va începe, de asemenea, dezvoltarea unui aparthotel cu 58 de apartamente în primul trimestru din 2022. (…)”, declara în noiembrie 2021 Bertrand Catteau, preşedintele Catinvest Group, grupul francez de real estate care deţine şi administrează Electroputere Parc, citat de publicația businessmagazin.ro.
Un nou magazin Leroy Merlin rezultat din circumstanțe… nefavorabile?
Însă vecinii de la Cummins Generator Technologies România au avut obiecțiuni la propunerea Electroputere Parc, arătând că traficul greu, nivelul de zgomot și gradul de poluare din zona industrială nu ar corespunde cu cele din zonele de servicii și comerț, așa cum urma să devină prin reconversia funcțională suprafața respectivă. Mai mult, reprezentanții Cummins au arătat că SC Electroputere Parc și-a luat angajamentul în momentul cumpărării terenurilor că în zonă nu se vor dezvolta proiecte imobiliare cu destinația de locuințe colective. (Detalii AICI).
Stiricraiova.ro a solicitat lămuriri privind situația, respectiv dacă cele două magazine vor coexista sau cel actual va fi mutat în viitorul imobil. În orice caz, o explicație pentru decizia luată. Reprezentanții Electroputere Parc Mall ne-au comunicat că ”referitor la solicitare, in acest moment nu se vor face declarații”.
Conform documentelor necesare construirii noului magazin, ”Funcțiunea propusă nu numai că nu intră în conflict cu funcțiunile adiacente, ci crește calitatea zonei, prin diversificarea utilizărilor, și printr-o complementaritate favorabilă cu funcțiunea de locuire din UTR-uri învecinate”.
Accesul autovehiculelor se va realiza din Calea București (semaforizat), din Str. Sărari, prin parcarea Kaufland, din Bld Decebal 1 (semaforizat) și Bld Decebal (acces cu nr 2). Construcția în sine va ocupa o suprafață de circa 12.000 mp, iar cu zona de grădina va ajunge la aproximativ 16.775 mp. În total vor fi 350 de locuri de parcare. magazinul va avea și o zonă de ”Drive in”, exact ca celălalt.
”Amplasarea, la artere de tranzit, a unui magazin de bricolaj este binevenită şi nu contravine funcţiunilor complementare admise. Avantajele realizării unui magazine de acest tip, în această zonă, constau în asigurarea accesului populației din zonă, dar și cei aflati în tranzit, la o funcțiune comercială, care îndeplinește standarde sigure de confort și calitate”, se arată la capitolul ”justificarea necesități proiectului”. Pesemne că fragmentul a fost copiat dintr-un alt memoriu, fiindcă, așa cum spuneam, investitorul deține deja un magazin identic.
Valoarea declarată a investiției este de 9.000.000 de euro, iar perioada de realizare a proiectului este de 12 luni de la începerea lucrărilor.