Una dintre fiicele directorului general al Regiei de Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, Adinel Ilinca, a fost prinsă circulând la volanul unui autoturism sub influența drogurilor, în timpul unei razii ample a lucrătorilor IPJ Dolj, desfășurată sâmbăta trecută în Craiova.
Tânăra, în vârstă de 24 de ani, conducea în seara de 14 ianuarie, pe Str. Brestei, când a fost oprită de un echipaj de poliție. A fost testată cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de metamfetamine. De asemenea, asupra conducătoarei auto a fost găsită și o punguță cu o substanță vegetală de culoare verde și două plicuri în care se afla o substanță pulverulentă de culoare albă, precum și o jumătate de țigară confecționată artizanal.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferiței, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.
1 thought on “Fiica directorului RAADPFL Craiova, prinsă drogată la volan”