Mai mult de jumătate dintre persoanele pe care județul Dolj le-a ”pierdut” în zece ani (între cele două recensăminte RPL 2011- RPL 2021) erau din Craiova, relevă datele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor realizat în 2021. Mai exact, populaţia din Dolj a scăzut cu 61.102 persoane, 35.366 fiind din Craiova. Ca o comparație, Olguța Vasilescu a câștigat fotoliul de primar la alegerile din toamna anului 2020 cu 30.062 voturi. În 2012, la primul său mandat, numărul alegătorilor săi a fost aproape dublu, adică 58.478 de persoane. Aproape cam cât a pierdut tot județul în cei 10 ani scurși de la primul recensământ.
Populaţie rezidentă a judeţului Dolj este de 599.442 persoane, în scădere cu 9,25% faţă de recensământul precedent. Ca număr, Doljul este pe locul 9 în ierarhia judeţelor. Majoritatea rezidenților sunt de sex feminin (309.840 persoane, reprezentând 51,7%) şi trăieşte în mediul urban (300.950 persoane, reprezentând 50,2 %). Dacă numărul populației a scăzut, vârsta medie a populaţiei a crescut: de 41,8 ani la RPL2011, la 43,2 ani la RPL2021. Însă, între județele Olteniei, Doljul înregistrează cea mai mică vârstă.
”Indicele de îmbătrânire demografică (numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste, care revine la 100 de persoane tinere, sub 15 ani) în judeţul Dolj este de 133,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, mai mare decât media naţională de 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere cu 12,3”, conform directorului Direcției de Statistică Dolj, Carmen Ispas, citat de Agerpres.
Mai puțini locuitori în aproape toate orașele și comunele
Municipiul reședință de județ, Craiova, are mai puţin cu 35.366 persoane, în procente asta însemnând o scădere de 13,12%. În prezent are o populaţie rezidentă de 234.140 persoane, cea mai mare din judeţ în valori absolute. Oraşul Bechet este oraşul cel mai mic din cadrul judeţului (4.355 locuitori faţă de 3.657 locuitori în 2011). Cel mai mare oraş din judeţ, conform rezultatelor provizorii ale RPL2021, este Filiaşi cu 15.031 locuitori.
Celelalte localităţi cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt comuna Botoşeşti -Paia (585 locuitori, – 27,7% faţă de populaţia din 2011) şi comuna Gogoşu, cu cel mai scăzut număr de locuitori – 523 (scădere cu 27,7% faţă de populaţia din 2011).
A crescut populația la marginea Craiovei
Sunt și localități unde, însă, s-au înregistrat creșteri, în special în zona limitrofă Craiovei. Comuna Malu Mare a ajuns la o populaţie de 7.548 de persoane (cu 3.768 persoane mai mult decât în 2011), comuna Cârcea, cu o populaţie rezidentă de 4.644 persoane (cu 1.220 persoane mai mult decât în 2011) şi comuna Şimnicu de Sus, cu o populaţie rezidentă de 5.733 persoane (cu 1.106 persoane mai mult decât în 2011).
Cea mai mare comună din judeţ este comuna Poiana Mare (9.047 persoane) care, totuși, a scăzut faţă de RPL2011 cu 1.693 persoane. De subliniat că şi-a menţinut această poziţie la ambele recensăminte. La fel și alte trei localități, care, de asemenea, şi-au păstrat cu aproximație dimensiunea: Coşoveni (3.238 persoane, mai mult cu o persoană faţă de 2011); Vârtop (1.666 persoane, mai mult cu 8 persoane faţă de 2011) şi Afumaţi (2.646 persoane, mai mult cu 13 persoane faţă de 2011).
Doljenii s-au declarat români și ortodocși. Și-un pic romi…
În ceea ce priveşte etnia, peste 12% dintre respondenți au refuzat să o declare. Cert e că 94% dintre doljeni s-au declarat români. 5,7% au spus că sunt români de etnie romă (29.918 persoane), 0,1% macedonenii, iar 800 de persoane au susținut că aparțin altor etnii.
Pe de altă parte, 97,7% dintre persoanele care au declarat religia sunt din cea ortodoxă. Ponderi mai mari au religia penticostală – 0,6% şi adventiști de Ziua a Şaptea – 0,3%.
Căsătoriți, la jumătate
Din populaţia rezidentă a judeţului sunt căsătoriţi 143.893 bărbaţi şi 149.881 femei. Adică 49% din toată populația județului. Ponderea celor care nu au fost niciodată căsătoriți este de 38,1% (41,1% bărbaţi şi 35,4% femei). Persoanele văduve reprezintă 5,4% din totalul populaţiei rezidente a judeţului, cu diferențe semnificative pe sexe: 2,1% bărbaţi văduvi, față de 8,5% femei.
Contrar părerilor, nu toată lumea are facultate
43,4% dintre doljeni au nivel mediu de educaţie (studiu postliceal, liceal, profesional, învăţământ complementar sau de ucenici), 40,5% au nivel scăzut (preşcolar, primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită) şi 16,1% au nivel superior.
Cât despre populaţia activă, adică cea care este în câmpul muncii (activ sau inactiv), ea însumează 237.345 persoane. Mai exact, 216.163 persoane au un loc de muncă, în vreme ce 21.182 sunt şomeri. Populaţia inactivă cuprinde 362.097 persoane. Dintre acestea, pensionarii reprezintă 39,4%, iar elevii şi studenţii aproape o treime (28,0%).