Scandalul de la vârful Agenției Domeniilor Statului (ADS) se poate extinde și la Dolj, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au fost sesizați cu privire la suspiciunea unei tranzacții cu unul dintre terenurile ce aparține ADS Dolj. Este vorba despre o presupusă livadă de pruni ce se extinde pe o suprafață de 47,60 hectare de teren, concesionată timp de mai mulți ani de o societate patronată de un bucureștean, pe care ar fi pus ochii viceprimarul comunei Pleșoi, Iulian Bîrsanu, prin intermediul fiicei sale.
Pe 23 aprilie 2006, societatea Ruxir Market SRL concesionează de la ADS Dolj 47,60 hectare de teren agricol pe raza comunei Predești, aflate în incinta SC Hortiprod SA Breasta, pe care se afla o livadă de pruni. Anul trecut, în luna iunie, reprezentantul societății, bucureșteanul Radu Șerban predă întreaga suprafață de teren Agenției Domeniilor Statului Dolj, demers care a fost consemnat în procesul verbal de predare – preluare Nr. DJ/381 din 16.06.2022.
“Odată cu efectuarea predării-preluării terenului, la fața locului s-au constatat următoarele: în tarlaua 107 parcela 846/1 (parcela 846 în baza de date a ADS) din suprafața de 35,64 ha pe o suprafață de aproximativ 25 ha nu mai există activ de livadă, iar livada existentă se află în stare avansată de degradare. Tot în tarlaua 107/P846/1 pe o suprafață de aproximativ 6 ha există înființată o cultură de floarea soarelui. În tarlaua 106, parcela 844 se regăsește plantație de pruni în stare avansată de degradare, livada fiind neîngrijită, iar pe anumite porțiuni din suprafața de 11,96 ha s-au defrișat abuziv pomii, existând goluri în plantație. Menționăm că din datele furnizate de reprezentanții Primăriei Predești, terenul în suprafață de 36,46 ha din T106/P846/1 se află amplasat pe UAT Pleșoi ca urmare a delimitării administrativ teritoriale a UAT Predești și Pleșoi”, se menționează în procesul verbal încheiat de reprezentantul ADS Dolj, Iuliana Zăvoianu.
Fals în fața notarului?
La scurt timp după ce a predat terenul Agenției Domeniilor Statului Dolj, Radu Șerban a făcut solicitare la Primăria Pleșoi să fie scutit de plata taxelor și impozitelor locale pe suprafața de 36,46 ha. Așa probabil a aflat viceprimarul comunei de terenul ce ar fi trebuit scos la licitatie de ADS, conform legii, pentru exploatare de către un al agent economic. Astfel, apare și primul doritor al terenului, fiica vicelui de la Pleșoi, Claudia Gabriela Sârbu, în calitate de administrator al HAPPY GRAPES WORK SRL. Numai că doljeanca vrea să obțină terenul nu prin licitație așa, cum ar fi legal, ci folosește un artificiu: în luna septembrie 2022, cumpără de la RUXIR Market SRL tocmai livada pe care bucureșteanul Radu Șerban o predase reprezentanților ADS Dolj pe data de 16 iunie 2022. Mai precis, pe 1 septembrie 2022, Radu Șerban și Claudia – Gabriela Sârbu se prezintă la sediul biroului notarului Sabina Mihai și încheie un contract de vânzare prin care se menționează:
“Subscrisa, RUXIR Market SRL, prin reprezentant, vând firmei Happy Grapes Work SRL, prin reprezentant, activul reprezentat de plantația de pomi (pruni) amplasată pe terenul în suprafață de 47,60 ha, situat în cadrul Fermei 5 Rac, comuna Predești, jud. Dolj, repartizat pe tarlale și parcele, respectiv: tarlaua 106, parcela 844, tarla 107, parcela 846 și tarla 107, parcela 846 (…) Subscrisa, Ruxir Market SRL, prin reprezentanți declar sub sancțiunile prevăzute de art. 326 Cod penal, privind falsul în declarații, că nu sunt în niciuna din situațiile prevăzute de lege care atrag incapacitatea de a vinde și că activul ce formează obiectul prezentului contract nu face obiectul unor litigii”.
Astfel, fiica viceprimarului cumpără presupusa livadă la prețul de 892,70 lei și își asumă obligația de a încheia un contract de concesiune prin metoda atribuirii directe cu Agenția Domeniului Statului.
Numai că în contract nu este consemnat și faptul că întreaga suprafață de teren pe care nu mai existau active a fost predat Agenției Domeniilor Statului Dolj, precum și faptul că societatea comercială Ruxir Market a transmis la UAT Pleșoi o cerere pentru scoatere din evidențe a bunurilor înregistrate, care a primit număr de înregistrare 2384/20.07.2022 din partea Primăriei Pleșoi.
… Când o face plopul pere
Reprezentantul ADS Dolj, Iuliana Zăvoianu, a fost contactată de redacția Stiricraiova.ro și a confirmat faptul că terenul a fost preluat pentru că pe el nu mai existau active, respectiv livada de pruni, și că suprafața ar trebui scoasă la licitație de Agenția Domeniilor Statului, iar cel care se ocupă de procedură ar fi colegul său, Aurel Pereț. Sursele din interiorul ADS susțin că Pereț este cel care l-ar fi învățat pe vicele Iulian Bârsan cum să procedeze pentru a pune mâna pe cele 47,60 hectare de teren. Contactat de redacția Stiricraiova.ro, Pereț a negat o presupusă implicare în acest caz, susținând că de procedură se ocupă structura centrală a ADS.
Și în orașul Segarcea terenurile deținute de ADS Dolj ar fi lucrate de fermieri în urma unei posibile înțelegeri cu directorul Pereț. Mai mult de atât, printre fermierii din Dolj care au concesionat terenuri ale ADS, cu care Aurel Pereț se află în strânsă legătură, se numărâ și Eugen Neagoe, actualul tehnician al echipei de fotbal Universitatea Craiova, care, întâmplător, ar fi și nașul de cununie al fiicei lui Aurel Pereț. Dar afacerile nașului Neagoe cu terenurile ADS Dolj pe care i le-ar fi concesionat Pereț vor face obiectul unor viitoare dezvăluiri.