Retailerii au luat cu asalt Promenada Mall din Craiova. Investiția Nepi Rockcastle, extinsă față de proiectul inițial

10914
Reclame

Cu o suprafață extrem de generoasă, Promenada Mall, investiția NEPI Rockcastle de pe Calea Severinului (Balta Craiovița), s-a dovedit a fi neîncăpătoare. După demararea lucrărilor, dezvoltatorul a luat decizia să extindă suprafața centrului comercial pentru a satisface cererea foarte mare venită din piața de retail. Încă 10.000 de mp de teren, pe care NEPI intenționa să construiască un ansamblu rezidențial, au fost “sacrificați” și integrați mall-ului, ca parc de retail. Însă conducerea companiei spune că nu va renunța la zona de locuințe și office, astfel încât proiectul general să își păstreze liniile inițiale. Sunt anunțate branduri noi în piața din România și, de asemenea, noi concepte ale brandurilor deja prezente. Dezvoltat de la zero, noul mall din Craiova nu a fost unul ușor de construit din cauza terenului mlăștinos pe care NEPI l-a ales. Însă, pariul investitorului pare a fi deja unul câștigător. ”Dacă ne-am duce în orașele bogate, nu cred că am câștiga mare lucru. Mall-ul este foarte dorit, atât de retaileri, cât și de craioveni. E închiriat aproape în totalitate. Au mai rămas spațiile cu suprafețe mici. Probabil în 2-3 luni va fi complet închis”, a mărturisit Marius Barbu, Group Asset Director, NEPI Rockcastle, întrebat fiind de ce dezvoltatorul a ales Craiova pentru acest proiect de peste 125 milioane de euro.

Lucrările la Promenada Mall sunt în grafic, au anunțat, astăzi, reprezentanții NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est. Centrul comercial se va deschide la începutul lunii octombrie a acestui an. Zona comercială Promenada Craiova va avea o suprafață de 78.500 mp, din care noul centru comercial, care include și parc de retail, va ocupa 62.500 mp, iar magazinul Dedeman, 16.000 mp. În premieră la Craiova va fi deschis și hipermarket-ul Carrefour, care va ocupa 8.000 de mp.

Avem încredere în potențialul orașului Craiova, motiv pentru care am decis să implementăm aici cel mai  nou proiect al nostru din afara Bucureștiului. Totodată, aceasta este și cea mai mare investiție din retail care are loc în România în ultima perioada. (…) Vrem să menținem pentru mult timp de acum încolo ce construim la Craiova, nu ne dorim să vindem. E un avantaj pentru mulți retaileri să vină în zonă și credem că se va dezvolta foarte mult”, a spus Rüdiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle.

Brandul Lefties, în premieră națională și internațională, la Craiova

Peste 150 de magazine vor fi deschise, printre acestea și al brandului Lefties, parte a grupului Inditex (care deține și Zara, Bershka etc.), care marchează oficial intrarea pe piața din România. Magazinul va fi desfășurat pe două etaje. Marca Lefties este prezentă în 14 țări, deschiderea sa în Craiova reprezentând o premieră nu doar în România, ci și în regiunea Europei Centrale și de Est. E o companie de modă cu prețuri accesibile, cu articole de îmbrăcăminte pentru întreaga familie, cu linii proprii de încălțăminte și accesorii.

Magazine în exclusivitate 

Printre magazinele pe care craiovenii le vor găsi în exclusivitate, în Promenada Mall, se numără nume importante din zona de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum Peek & Cloppenburg, Nike, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Under Armour, Enzo Bertini, Mohito. Alte premiere sunt constituite de retaileri de tehnologie și software (iStyle), dar și de noile tipuri de magazine din lanțul Inditex: Zara, Bershka, Pull&Bear și Stradivarius.

De asemenea, proiectul va include un cinematograf Cineplexx, o parcare de peste 2.100 de locuri și restaurante de tip drive-through, precum KFC.

70% din totalul de energie electrică pe care o va consuma Promenada Mall va fi produsă de panouri fotovoltaice.

Terasă panoramică exterioară și parcare cu acces direct în mall

Centrul comercial va dispune și de cea mai mare terasă panoramică exterioară din Craiova, ce va găzdui restaurante și cafenele. Accesul pietonal se va face direct din bulevardul care leagă ”Calea Severinului” cu ”Râului”, prin realizarea unei pasarele. Parcarea va fi ușor accesibilă, la parter, cu acces direct în Mall. Magazinul Dedeman va avea parcare deasupra, dar și in zona din față.

Angajările la Promenada Mall se vor face de către fiecare chiriaș în parte. De altfel, fiecare dintre retaileri își va amenaja spațiul închiriat în funcție de preferințe.

În afară de un impuls major pentru economia locală, prin crearea a peste 1.500 de locuri de muncă și atragerea de noi investiții, dezvoltarea noului centru comercial aduce și alte beneficii importante pentru Craiova. Am construit un nou bulevard, care va face legătura între două artere rutiere foarte importante ale orașului, respectiv Bulevardul Calea Severinului și Bulevardul Râului. Vor exista două benzi pe fiecare sens al noii artere, cu linie mediană, sensuri giratorii, semaforizare inteligentă, spații verzi și piste de biciclete. Bulevardul va fi donat apoi administrației locale. Promenada Craiova este, cu siguranță, cel mai complex proiect de retail din sudul țării, iar pe viitor avem în plan să îi adăugăm noi componente. Sunt mândru de munca întregii noastre echipe și îmi doresc ca acest proiect să devină un etalon pentru centrele regionale din România”, a declarat Andrei Radu, Director de Dezvoltare, NEPI Rockcastle.

Ne propunem ca prin inaugurarea Promenada Craiova să îmbunătățim viața craiovenilor. Obiectivul nostru principal este ca prin acest proiect să oferim o experiență de cumpărături completă și de cea mai bună calitate. De aceea, am făcut eforturi pentru a aduce aici combinația perfectă de branduri, retaileri importanți din toate zonele de interes, care se adresează unor categorii diverse de consumatori. Mă bucur că acest proiect a stârnit foarte mult interes și în rândul retailerilor, astfel că am decis să mărim suprafața comercială prevăzută inițial, pentru a putea include mai multe magazine”, a conchis Marius Barbu, Group Asset Director, NEPI Rockcastle.

Cât despre prețurile cu care au fost închiriate spațiile comerciale, reprezentanții NEPI au explicat doar că media a fost sub cea din capitală, însă sumele au fost majorate față de planul inițial dată fiind cererea foarte mare venită de la retaileri.

Iată cum arată în prezent interiorul centrului comercial. Cele mai avansate lucrări sunt la Carrefour. Fiecare dintre retailerii care au închiriat spații le amenajează independent de proiect.

ALEGEREA EDITORULUI