Tribunalul București: Dosarul ”Fațada”, în care primarul Craiovei a fost anchetat pentru fapte de corupție, rămâne închis

4399
sursa: stirileprotv.ro
Reclame

Magistrații Tribunalului București s-au pronunțat, astăzi, asupra plângerilor formulate împotriva soluțiilor de clasare a Dosarului ”Fațada”, în care edilul Craiovei, Olguța Vasilescu, a fost urmărită penal pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, luare de mită şi spălare de bani.

Judecătorii au avut nevoie de mai bine de doi ani ca să decidă dacă dau curs celor două plângeri – între care una formulată de craioveanul Petru Becheru, cunoscut drept ”denunțătorul” Olguței Vasilescu – împotriva soluției de neurmărire/netrimitere în judecată  a primarului de la Craiova și a altor 11 persoane cu funcții publice și din mediul privat.

În această dimineață, instanța a decis că nu e cazul.

Respinge ca nefondate plângerile formulate de către petenţii NAE DORIAN şi BECHERU PETRU împotriva soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţa din data de 07.12.2020, emisă în dosarul cu nr. 957/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, menţinută prin ordonanţele cu nr. 7/II-2/2021 din data de 26.01.2021 și 31/II-2/2021 din data de 18.06.2021, ale procurorului șef adjunct al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Menţine soluţiile dispuse prin ordonanţa din data de 07.12.2020, emisă în dosarul cu nr. 957/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției”, au decis magistrații de la Tribunalul București. Soluția este definitivă.

Judecătorii au întotdeauna dreptate. Mai ales când nu au!”, a afirmat Petru Becheru la aflarea soluției dispusă de instanță.

Olguța Vasilescu a fost urmărită penal pentru că le-ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu primăria, să facă sponsorizări către o asociaţie non-profit pentru reabilitarea faţadelor blocurilor din centrul Craiovei, dar şi pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru obţinerea unor sume de bani pentru campania electorală din 2012. În 2020, dosarul a fost clasat din lipsă de probe, după cum a motivat procurorul de caz. (Detalii AICI).

ALEGEREA EDITORULUI