Doar un panou lateral a mai rămas în picioare din adăpostul pentru călători amplasat în stația de tramvai ”Rotonda”. În cursul nopții trecute, un autoturism a intrat din plin în el și l-a făcut praf. Din fericire, nimeni nu se afla în acel moment pe peron.
La prima oră a dimineții, angajații RAT au adunat resturile rămase în urma coliziunii. Potrivit directorului Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova, Marcel Tănăsescu, adăpostul va fi refăcut pe polița de asigurare a celui care a provocat accidentul.
”O să facem adresă către Poliția Rutieră prin care vom cere datele de identificare a celui care a produs paguba, iar adăpostul va fi refăcut pe RCA-ul respectivului”, a explicat conducerea RAT Craiova.
Adăpostul era construit din trei module. Panourile din spate și cele ale acoperişului erau din sticlă securizată, iar acoperişul este prevăzut cu protecţie împotriva căderii de cioburi, în cazul spargerii acestuia. Materiale folosite la aceste module sunt rezistente la coroziune, din oţel galvanizat. Nu au, însă, rezistență la un impact mai puternic, scopul lor fiind doar de a proteja călătorii de ploaie și vânt.
Incidentul de azi-noapte aduce din nou în discuție siguranța călătorilor care se află în stații. În Craiova, peroanele nu sunt prevăzute cu niciun sistem de protecție la accidente rutiere.
in continuare, aceleasi chestii scumpe da’ proaste calitativ …