Crescătorie de câini pentru lupte, descoperită la Melinești, în urma unor percheziții. Un veterinar din Craiova, implicat

838

Trei mandate de percheziţie domiciliară au fost puse în executare, azi-dimineață, de polițiștii de la Protecția Animalelor. Două dintre descinderi au fost în Craiova și una în comuna Melinești. În localitatea de pe urmă oamenii legii au descoperit 33 de exemplare canine, între care cane corso, american bully, amstaff și ciobănesc de asia centrală. Un medic este bănuit că a cupat și tăiat urechile, respectiv cozile animalelor și că a falsificat pașapoartele câinilor.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, un bărbat de 32 de ani, din Craiova, în calitate de medic veterinar, este bănuit că în perioada 2021-2022 ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra mai multor exemplare canine, destinate a modifica aspectul unui animal.

De asemenea, acesta este bănuit că ar fi înscris date neconforme realității în pașapoartele animalelor.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, iar în comuna Melinești au fost identificate 33 de exemplare canine, cu vârste cuprinse între 3 săptămâni și 8 ani (24 cane corso, 4 american bully, 2 mastino napoletano, 1 presa canario, 1 amstaff și 1 ciobănesc de asia centrală). Patru dintre animale aveau urechile cupate, iar 10 aveau urechile cupate și cozile tăiate.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova sub aspectul săvârşitii infracţiunilor de efectuarea de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative și fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizare să fi propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secțiilor 2 și 3 Poliție Craiova și Secției nr.1 Poliție Rurală Melinești.

ALEGEREA EDITORULUI