Parchet: Crima din Botanica, “aparent în urma unui conflict spontan”. Agresorul avea un cuțit în rucsac

1095

În urma cercetărilor efectuate de o echipă complexă formată dintr-un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, respectiv ofiţeri de poliţie judiciară şi criminalişti din cadrul IPJ Dolj, a fost identificat autorul faptelor în persoana unui tânăr în vârstă  de 17 ani-elev.

Potrivit anchetatorilor, în timp ce se afla în Grădina Botanică, aparent pe fondul unui conflict spontan cu alţi doi tineri, a scos din rucsacul pe care-l avea asupra sa un cuţit cu lama de 19 cm. Inițial, l-a înjunghiat pe tânărul de 19 ani în zona toracelui, iar apoi pe victima în vârstă de 14 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu cuțitul, una dintre acestea în zona cervicală inferioară.

În urma leziunilor provocate, minora în vârstă de 14 ani a decedat în scurt timp, iar tânărul a fost transportat în stare gravă la spital. Pronosticul medicilor privind evoluția favorabila a sănătății lui este rezervat.

 Cercetările Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj se desfășoară sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor.

Inculpatul a fost reținut pentru o durată de 24 ore, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Pentru a nu fi periclitată buna desfăşurare a activităţii de urmărire penală, în această fază a cercetărilor, nu pot fi comunicate alte informaţii, urmând ca imediat ce stadiul anchetei va permite, să fie emis un nou comunicat“, menționează reprezentanții PT Dolj.

ALEGEREA EDITORULUI