Update: Un bărbat a fost acroșat de tren, în această dimineață, pe raza municipiului Craiova, până în podul de peste Jiu, zona unității militare de la Făcăi.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj, bărbatul se deplasa în calitate de pieton în gabaritul liniei, când a fost acroșat de trenul Inter Regio 1091, care circula pe ruta Craiova-Golenți. Este vorba despre un craiovean de 48 de ani.
În urma evenimentului, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.