Transportul public din Craiova se va extinde în cele opt localități membre ale Asociației Metropolitane din luna septembrie. Autobuzele din parcul auto al RAT Craiova vor circula în Bucovăț, Cârcea, Ișalnița, Malu Mare, Pielești, Ghercești și Șimnicu de Sus. În Breasta, transportul este deja operațional.
Potrivit conducerii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Asociația Metropolitană de Transport Public Craiova”, transportul cu autobuze RAT va avea loc efectiv după ce toate procedurile birocratice vor fi încheiate.
”Momentan, se lucrează pe draftul de contract, care e aproape de semnare, studiul de oportunitate este în analiză. Deci, documentele sunt gata, mai sunt de pus la punct ultimele detalii. Pentru data de intrare pe trasee a autobuzelor mai sunt necesare consultări cu primarii. Aceștia ne-au dat traseele, stațiile efective, iar în perioada următoare va fi efectuat și transportul. Cel mai probabil, din luna septembrie. Săptămâna viitoare va mai avea loc o întâlnire și atunci vom ști data exactă”, a precizat, pentru Stiricraiova, Alexandra Costache, administratorul ADI Asociația Metropolitană de Transport Public Craiova.
Deși ziua nu a fost stabilită încă și informația nu este confirmată oficial, este foarte posibil ca mijloacele de transport să fie disponibile odată cu începerea noului an școlar, respectiv 11 septembrie 2023.
Până pe 16 august, se află în consultare publică și Regulamentul pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare „Asociatia Metropolitana de Transport Public Craiova”. Până la această dată, ADI nu a primit nicio sugestie sau observație pe marginea lui.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Asociația Metropolitană de Transport Public Craiova” a fost înființată pe 27 ianuarie 2022, prin asocierea Municipiului Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, în calitate de membru fondator, cu Consiliile Locale ale Comunelor Breasta, Bucovăț, Cârcea, Ișalnița, Malu Mare şi Pielești. Ulterior au fost acceptate și localitățile Șimnicu de Sus și Ghercești. Președintele ADI este primarul Craiovei, Olguța Vasilescu. Asociația este conducă de administratorul Alexandra Costache, numită prin concurs, și mai are angajați un inginer și un economist. Salariile acestora și funcționarea asociației este asigurată din cotizațiile anuale ale localităților membre.
Vom reveni cu informații noi, inclusiv despre stațiile și traseele din fiecare localitate, pe măsură ce vor fi definitivate.
***
Dacă vrei să sprijini Stiricraiova.ro, poți face o donație: Revolut ID @amigebaila sau în contul IBAN RO70BREL0005534443240100 (Libra Bank) sau în contul IBAN RO76BACX0000002322963000, Cod BIC/SWIFT BACXROBU (Unicredit Bank), titular Gebăilă Ana-Maria.