Grav accident rutier pe DN6, la Zănoaga, soldat cu un mort și patru răniți

1053
Accident Zănoaga, 18 august 2023 / Foto: IPJ Dolj
Reclame

Un autoturism condus de un tânăr a pătruns pe contrasens și a intrat frontal într-un TIR, în cursul nopții trecute, în timp ce se deplasa pe direcția Craiova – Caracal, pe raza satului Zănoaga, comuna Leu. În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-o autoutilitară încărcată cu butelii de oxigen, care era parcată într-o zonă special amenajată, conducătorul aflându-se în timpul de odihnă.

Șoferul mașinii, în vârstă de 24 de ani, din Redea, județul Olt, a murit. În mașina pe care o conducea se mai aflau, în dreapta, un alt tânăr de 20 de ani, din Dolj, iar în spate doi băieți de 15 ani, unul din Dolj, altul din Olt, și o fată de 13 ani, din Dolj. Pasagerul de 20 de ani a fost intubat mecanic și transportat la spital alături de ceilalți adolescenți.

Conducătorul TIR-ului, înmatriculat în Polonia, în vârstă de 61 de ani, a suferit un traumatism cranio-facial minor, după ce a încercat să evite impactul, autovehiculul părăsind carosabilul. TIR-ul a luat apoi foc. Șoferul autocamionului parcat a refuzat transportul la UPU.

Un autoturism condus de un tânăr a pătruns pe contrasens și a intrat frontal într-un TIR, în cursul nopții trecute

La intervenție au participat Detașamentul 1 Pompieri Craiova cu echipajul SMURD – TIM, Det 2 de Pompieri Craiova cu EPA, Descarcerare și 2 ASAS și 16 subofițeri.

În noaptea de 18 august a.c., ora 03.30, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, în afara localității Zănoaga. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, din direcția Craiova către Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule(TIR) înmatriculat în Polonia, acesta din urmă luând foc. Din impact, autoturismul a fost proiectat într-o autoutilitară ce se afla staționată într-o parcare special amenajată”, au transmis oficialii IPJ Dolj.

Potrivit acestora, în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

ALEGEREA EDITORULUI