Cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autoscară și o autospecială de lucru la înăltime, dar și un echipaj SMURD sunt folosite de pompierii craioveni pentru localizarea și lichidarea unui incendiu. Focul se manifestă în zona mansardelor unui bloc de locuințe din Cartierul Craiovița, situat pe Str. Aristizza Romanescu, în spatele magazinului Penny.
Operațiunea e în dinamică. Din imaginile surprinse la fața locului, focul s-ar fi extins la un al doilea bloc.
Revenim!
UPDATE 1: Intervenția este greoaie din cauza autovehiculelor parcate în curtea interioară a blocurilor și în proximitatea lui. A fost solicitată intervenția utilitarelor de ridicări de la RAT pentru a elibera accesul pompierilor. Totodată, locatarii au împins mașinile pentru a le face loc autospecialelor de intervenție.
Focul s-a extins și la apartamentele din mansarda celui de-al treilea bloc.
Problemă este, însă, ar fi și cu presiunea din hidrații de apă din zonă.
UPDATE: Conducerea Companiei de Apă Oltenia (CAO) a negat problema presiunii din hidranți. De asemenea, conducerea ISU Dolj a declarat că erau funcționali.
”Toți sunt funcționali, pompierii au harta lor la nivel de oraș. Hidranții de pe rețeaua publică, de pe strada respectivă, sunt în parametri și funcționează. Conform normativelor, noi trebuie să asigurăm minimum 0,5 litri pe secundă, iar ca să asigurăm acest debit, ar trebui să avem o presiune de 0,8 bari, dar noi avem una mult mai mare, mai exact de 2,5 bari. Însă, atenție, pompierii nu se pot lega cu un furtun de hidrant și să dea jet de apă până la etajul 5 sau 8, ci se leagă cu furtunul în autospeciala care, la rândul ei, are o pompă de presiune și mărește jetul de apă”, a explicat pentru Stiricraiova.ro directorul CAO, Alin Șuiu.
Update 2: ISU Dolj: Am suplimentat forțele și mijloacele; până în prezent, echipajele de prim ajutor au asistat 2 persoane, conștiente; situația este în dinamică; avem dislocate forțe și mijloace de la trei subunități ale inspectoratului, iar intervenția este coordonată de la fața locului de șeful Centrului Operațional Județean.
Update 3: O persoana de sex masculin, locatar, are arsuri la mânini și va fi transportată la spital.
Update 4: La fața locului au fost detașate și echipe de jandarmi pentru a ține la distanță oamenii care s-au strâns la fața locului, pentru ca mașinile de ridicări să poată elibera în continuare carosabilul pentru intervenția pompierilor.
Îmagini LIVE de la locul intervenției AICI: https://www.facebook.com/DoljTV/videos/1079515056548313