Folia de protecție a gazonului de pe Stadionul ”Oblemenco” s-a deteriorat și a expirat. Are peste cinci ani vechime, în condițiile în care, potrivit administrației locale, durata de viață standard este de 3 ani. Ca atare, municipalitatea a făcut demersurile pentru achiziționarea uneia noi. Suma alocată este de 132.319 lei.
Cantitatea necesară de folie este de 8.322 mp și urmează să fie luată, prin cumpărare directă, de la ofertantul care vine cu cel mai mic preț, conform condițiilor impuse de autoritatea contractantă.
”Achiziția este necesară pentru protejarea gazonului hibrid (…) împotriva condițiilor meteorologice nefavorabile, îndeosebi temperaturi scăzute și îngheț. Folia de protecție contribuie la recuperarea rapidă a ierbii în timpul iernii sau după un joc intensiv, precum și la economisirea energiei, deoarece se economisește până la 20% din energia electrică utilizată de sistemul de degivrare. Folia de protecție creează un microclimat optim pentru gazon, oferind o ventilație încrucișată naturală și permițând trecerea luminii soarelui”, se precizează în Caietul de sarcini pus la dispoziție celor interesați.
Tot aici de mai arată că suprafața de joc trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de U.E.F.A., F.I.F.A. și F.R.F, ”întreținerea având drept scop menținerea în stare optimă a suprafeței înierbate la nivelul corespunzător categoriei evenimentelor sportive care se desfășoară in cadrul obiectivului”.
”Arena a fost proiectată și construită pentru a găzdui meciuri la cel mai înalt nivel sportiv, fiind clasificată în categoria D (maximul fiind E). Starea gazonului a fost și rămâne una dintre preocuparile constante ale autorității publice locale, fiind un aspect care influențează decisiv desfășurarea evenimentelor sportive”, se mai menționează în documente.
Firma care care va câștiga licitația trebuie să livreze produsul în termen de 60 de zile de la semnarea contractului.