O șefă de la SC Piețe și Târguri Craiova vrea să construiască, în premieră, 2 blocuri în Parcul Industrial High-Tech

4293
Pătratul roșu reprezintă terenul vizat pentru construirea celor 3 clădiri / Sursa foto: captură Google Maps

O firmă din Ghercești, înființată în urmă cu un an, intenționează să construiască în High-Tech Industry Park din Craiova o hală, dar și două imobile P+4, cu destinația de spații comerciale, birouri și locuințe de serviciu. Dacă proiectul se va materializa, locatarii din cele 2 blocuri vor avea ”bilete” în primul rând către pista Aeroportului Craiova.

Solicitarea este o premieră pentru Parcul Industrial de lângă Aeroportul Craiova, în sensul că nu mai există astfel de clădiri și nici nu au mai fost înregistrate astfel de cereri.

Societatea care ar vrea să facă investiția, ICARUS LOGISTIC PARK S.R.L., cu sediul în Ghercești, îi aparține unei angajate a SC Piețe și Târguri Craiova, Andra Mădălina Bețiu. Ea este sora unui fost consilier local social-democrat din Craiova, Alexandru Bețiu.

Aceasta mai deține, de 20 de ani, o altă firmă, Apolodor Exploconstruct SRL (în insolvență), cu același obiect de activitate ca cea nouă: lucrări de construcții clădiri rezidențiale și nerezidențiale. Firma nouă nu este menționată în ultimele declarații de avere și interese ale șefei de birou de la Piețe.

Amplasamentul vizat pentru cele trei clădiri (hala și imobilele P+4) este un teren de 4.200 mp cesionat societății de High-Tech, cu un contract de superficie pe 24 de ani.

Zona este una cu destinație specială, mixtă, de industrie și servicii. Nu există nicio mențiune privind locuirea. Conform CU, utilizările admise aici sunt pentru: instituții, servicii și echipamente publice și private; sedii de companii și firme, servicii pt. întreprinderi, proiectare, cercetare, expertize, consultantă și alte serv. profesionale; unităti de producție industriale – activ nepoluante pentru mediu; activ. de construcțiiții, servicii; sedii de organizatii profesionale; accese carosabile și pietonale; accese C.F. – aproviz. de incintă-platforme; infrastructură tehnico-edilitară; parcaje la sol și subterane; spații libere și pasaje pietonale; spații plantate, scuaruri. Utilizările interzise sunt cele pentru activități de productie poluante, cu risc tehnologic sau incomode.

Se propune construire C1-hală depozitare parter, C2-imobil P+4 cu spații comerciale, birouri și locuințe de serviciu și C3-imobil P+4 cu spații comerciale, birouri și locuințe de serviciu, cu POT prop = 66,28% si CUT prop=1,09”, se menționează în Certificatul de Urbanism (CU) eliberat de Primăria Craiova, pe 27 noiembrie, la cererea firmei Icarus, care atestă că documentul ”poate fi utilizat în scopul declarat”.

Autoritatea Aeronautică, MApN, SRI și MAI trebuie să-și dea avizul

Rămâne de văzut dacă societatea va primi, totuși, și autorizația de construire, având în vedere că la numai câteva zeci de metri se află pista Aeroportului Internațional Craiova.

Pe lângă avizele solicitate în mod uzual, în acest caz societatea trebuie să mai obțină și unele speciale de la Autoritatea Aeronautică Civilă Româna, Ministerul Apărării Naționale – Statul Major General, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne după cum se precizează în certificatul de urbanism.

Se vor respecta servituțile impuse prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 493/2007 pt. aprobarea reglementarii Aeronautice Civile Române privind stabilirea servituților aeronautice civile și a zonelor cu servituți aeronautice civile RACR-SACZ ed. 03/2007; Se va respecta Legea locuintei nr. 114/1996”, se mai menționează în document.

High-Tech Industry Park SA a fost creată în 2014 de Consiliul Județean Dolj și SC Parc Industrial Craiova SA, cu scopul de a atrage investitori și de a le presta acestora toate serviciile suport pentru asigurarea cu utilități la limita parcelelor folosite.

High-Tech găzduiește 47 de rezidenți-investitori, 100% din suprafața de 30 ha a parcului industrial fiind ocupată, în procent de 90%, de firme locale.

ALEGEREA EDITORULUI