Decontarea abonamentelor elevilor, în aer. Consiliul Județean nu a încheiat încă contracte cu operatorii de transport

584
Sursa foto: bzb.ro

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dolj nu poate deconta plata pentru abonamentele elevilor pentru că la nivelul județului nu au fost încă încheiate contractele cu operatorii de transport, conform normelor legale în vigoare, a comunicat instituția, întrebată de Stiri Craiova despre situație.

Sunt elevi care fac naveta la o altă unitate de învățământ decât cea de pe raza domiciliului care nu au primit nici anul trecut abonamente gratuite, fiindcă au fost operatori de transport care au refuzat să le elibereze. Iar de la începutul acestui an situația s-a generalizat.

Problema ne-a fost semnalată de un cadru didactic de la Colegiul Ștefan Odobleja din Craiova.

După cum știți, nu se mai decontează abonamentele elevilor direct de către școală. S-au făcut liste cu numele elevilor și s-au trimis operatorilor de transport. Dar sunt operatori care refuză eliberarea abonamentelor gratuite. Sunt copii care nu își permit, sau o fac cu mare greutate, să plătească abonamentul. Eu am o fetiță în clasa la care sunt dirigintă care face naveta de la Castranova și întâmpină această problema. De la 1 ianuarie nu mai pot lua nici cei care au luat până acum, pentru că CJ nu a plătit (nu a decontat) pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie”, ne-a relatat profesoara.

De fapt, este vorba despre o sumă forfetară lunară de care beneficiază elevii care nu sunt școlarizați în satul, comuna, orașul sau municipiul de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public, conform legii.

Consiliile județene nu decontează cheltuielile de deplasare ale elevilor, Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ preuniversitar, acordă sumele forfetare elevilor”, au spus reprezentanții CJ Dolj, întrebați de redactorul Știri Craiova despre situație.

Au schimbat regulile jocului din mers. La începutul anului școlar au stabilit – Ministerul Educației și CJ – că elevii beneficiază de abonament gratuit emis de operatorii de transport. Ei au transmis lista. În primele 2 zile ale lunii următoare am strâns aceste abonamente pe care școala le-a trimis la CJ, urmând ca acesta să trimită banii la operatori. Ceea ce nu s-a întâmplat. Drept urmare, și cei care au emis abonamente gratuite – fiindcă sunt cazuri, așa cum vă spuneam, în care nu au emis – nu mai emit pentru că nu și-au primit banii. Anul trecut școlar a fost mult mai simplu”, susține cadrul didactic.

Până în prezent Consiliul Județean Dolj nu a finalizat procedura de atribuire a contractelor de servicii publice de transport rutier județean de persoane, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.

Luna aceasta instituția va adopta o hotărâre pentru stabilirea valorii unitare lei/kilometru aferentă sumei forfetare, cu avizul conform al ANRSC, pentru perioada rămasă din anul școlar 2023-2024, conform răspunsului dat redacției noastre de administrația județeană.

Care este procedura

Suma forfetară se stabilește pe baza valorii unitare lei/kilometru înmulțită cu numărul de kilometri parcurși zilnic între domiciliu/reședință și unitatea de învățământ și numărul de zile de cursuri din luna de analiză.

Plata sumelor forfetare de care nu au beneficiat elevii se face în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii consiliului județean, prin care s-a aprobat valoarea unitară lei/km. Apoi, unitățile de învățământ preuniversitar întocmesc, până la data de 5 a fiecărei luni, situația centralizatoare a beneficiarilor de sume forfetare și solicită ISJ sumele necesare efectuării plății acestora. Lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, sumele necesare pentru plata sumelor forfetare sunt solicitate Ministerului Educației care deschide creditele bugetare până la data de 20 a fiecărei luni.

Pentru lunile ulterioare adoptării hotărârii de consiliu județean, sumele forfetare se vor acorda elevilor cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de sfârșitul lunii, pentru luna următoare”, au explicat, pentru Știri Craiova, reprezentanții Consiliului Județean Dolj.

Dezavantajați sunt elevii

Sunt familii care cu mare greutate pot lua copilului un abonament. Și, atunci, copilul nu vine zilnic la școală. Și mai vorbim de România Educată. Sau de analfabetism…”, mai spune cadrul didactic de la ”Odobleja”, diriginta unei clase în care se regăsesc elevi în situația amintită.

La începutul anului, Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunţat că elevii din 19 judeţe rămân fără transport gratuit din 8 ianuarie şi trebuie să achite contravaloarea abonamentelor din propriul buzunar, din cauza unei hotărâri de Guvern despre care afirmă că ”bulversează total situaţia, deja haotică, referitoare la acordarea facilităţilor de călătorie elevilor ce nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu”. Mai multe detalii despre asta AICI.

 

ALEGEREA EDITORULUI