Elevii din Craiova au învățat să cultive legume, plante și flori perene în sere hidroponice amplasate în Promenada

490

Peste 120 elevi din școlile din Craiova, alături de cadre didactice, au învățat să cultive legume, plante aromatice și medicinale, plante melifere și flori perene în sere hidroponice, amplasate în incinta Promenada Mall Craiova.

Activitatea a avut loc în premieră la Craiova în cadrul proiectul Verdele prinde rădăcini la mall”, un program unic de educație pentru mediu, prin care elevii sunt învățați să planteze în sere hidroponice (plantele sunt cultivate în apă, nu în sol), chiar în incinta centrelor comerciale.

Inițiativa, dezvoltată de Asociația Act for Tomorrow și NEPI Rockcastle, își propune să aducă natura mai aproape de tineri și elevi, prin utilizarea sistemului hidroponic, o metodă revoluționară de cultivare a plantelor care nu implică utilizarea solului. Acesta accelerează ritmul de creștere al plantelor, reprezentând o oportunitate prin care copiii pot descoperi și experimenta beneficiile agriculturii sustenabile.

Elevii au putut observa și o serie de plante deja crescute într-un astfel de sistem, care au fost transplantate în jardiniere așezate pe terasa centrului comercial.

Proiectul urmează să fie extins și în alte centre comerciale din rețeaua NEPI Rockcastle, precum Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Piatra-Neamț, Ploiești Shopping City, etc. Aceste activități vor fi realizate în cadrul programului național „Săptămâna Verde”.

Potrivit organizatorilor, sistemul hidroponic le permite elevilor monitorizarea directă a semințelor plantate, astfel încât pot observa evoluția acestora și întregul ciclu de viață, de la germinare la creștere, dar și structura plantelor. În acest fel, elevii și tinerii au avut oportunitatea să utilizeze tehnologii moderne în procesul de învățare și să experimenteze diferite procese inovatoare utilizate la creșterea plantelor.

Ne bucurăm că, alături de NEPI Rockcastle, putem aduce natura mai aproape de comunitate, transformând spațiile comerciale în veritabile laboratoare verzi, unde tinerii pot descoperi și experimenta beneficiile agriculturii sustenabile. Am dezvoltat acest proiect pornind de la exemplul a numeroase state, care au integrat acest sistem modern și revoluționar în programele școlare, deoarece credem cu tărie că elevii au nevoie de contexte care să le ofere experiențe inedite de învățare, prin care putem forma o nouă generație de cetățeni conștienți și responsabili față de mediu, care vor adopta și promova comportamente durabile”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

Susținerea acestui proiect vine ca un pas firesc pentru NEPI Rockcastle, deoarece viziunea noastră presupune implicarea activă în sprijinirea proiectelor care țin de protejarea mediului, de sustenabilitate și educație, dar și de cultură, artă și sprijinirea, per ansamblu, a comunităților în care suntem prezenți. Parteneriatul cu Act for Tomorrow ne bucură îndeosebi, pentru că am observat rezultatele și dedicarea pe care au dovedit-o, de-a lungul timpului, pe zona de CSR. Ne dorim să extindem acest proiect în toate centrele comerciale ale NEPI Rockcastle din România. Sperăm ca „Verdele prinde rădăcini la mall” să înregistreze cel puțin același succes pe care l-am avut cu Muzeul Schimbărilor Climatice, o altă inițiativă de educație ecologică desfășurată alături de Act for Tomorrow”, a adăugat Roxana Baias, Group Head of Marketing NEPI Rockcastle.

ALEGEREA EDITORULUI