O groapă apărută în urmă cu aproape o lună pe o stradă din Cartierul Rovine, în zona ”Ibiza”, și reparată între timp, ”zâmbește” din nou. La începutul lunii aprilie, o bucată de asfalt s-a surpat după ce o conductă a CET Craiova se spărsese la circa 200 de metri distanță. Apa s-a scurs pe canalul CET, apoi a luat-o pe altul, care aparține Termo Urban, afectând umplutura și asfaltul în fața blocului F19, pe Str. Gogu Constantinescu, unde s-a surpat, iar asfaltul a cedat. Craterul a avut circa 1 m pe 2,5 metri și o adâncime de 1 m.
”Toată apa acumulată într-o oră și jumătate din cauza fisurii s-a dus pe canalul nostru și a ieșit pe un canal al Termo Craiova și, la 200 m de acolo, am fost anunțați că a apărut un crater în asfalt. Urmează să facem umplutură de nisip și pământ, cum prevede normativul de reparare a străzilor și, cel mai probabil, mâine (marți, 5 aprilie n.r.) strada va fi adusă la nivel, urmând să asfaltăm în câteva zile, pentru că trebuie să o lăsăm să se mai taseze”, preciza, pe 4 aprilie, Dan Vasile, directorul CET Craiova.
De o săptămână, gaura a reapărut în același loc. Se vede cum porțiunea proaspăt refăcută din stradă s-a crăpat și a apărut din nou groapa, ”secondată” de data asta de încă una proaspătă, în trotuarul care s-a și lăsat. Strada este circulată și de autobuze, iar locatarii sunt supărați pentru că, deși a fost împrejmuită și semnalizată, groapa atrage copiii curioși. În plus, mai spun oamenii, pe strada respectivă circulă și autobuze cu călători și pot avea loc evenimente nedorite.
”Nu știu cum au refăcut terasamentul, cu ce și cum au umplut gaura, fiindcă e la fel. Strada e circulată, trec și autobuze și riscă să cedeze cu totul”, spune un locatar al blocului în fața căruia tronează craterul.
Contactat telefonic, directorul CET Craiova, Dan Vasile, a precizat că nu are cunoștință de o nouă avarie sau că lucrarea pentru refacerea problemei anterioare ar fi cedat.
UPDATE: Reprezentanții Primăriei Craiova confirmă că lucrarea este a CET si transmit ca „pana la interventia lor, SC Termo si CAO au asigurat perimetrul si verifica daca apa a erodat si sub asfalt”.