Noi verificări ar avea loc, azi, la domiciliul omului de afaceri Doru Petrecu, care a decedat săptămâna trecută. Deocamdată, nu se cunoaște dacă perchezițiile au loc în cadrul aceluiași dosar, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Dolj, pentru suspiciunea de omor. Doru Măgaru, așa cum era cunoscut în oraș, a murit pe 14 iunie, în urma unui infarct. Acesta era cunoscut cu probleme medicale.
La o zi după ce a fost înmormântat, pe 17 iunie, au avut loc mai multe percheziții la imobilele sale. Cazul este instrumentat chiar de procurorul șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Marin Rogoveanu.
Revenim!
UPDATE: Mandatul de percheziție nu a fost încă în executare, conform surselor noastre. În schimb, o persoană a fost dusă la Parchet pentru audieri. Este vorba despre Tiberiu Capac, un apropiat al lui Doru Măgaru.