Asociaţia pentru Iniţiativă Civică şi Democraţie Participativă (AICDP) va fi prezentată presei locale, vineri, 1 iulie, de către avocatul Gheorghe Piperea (foto, sursa activenews.ro), președintele platformei, în cadrul unei conferințe de presă.
”Profesor universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Bucureşti, managing partener la “Piperea & Asociaţii”, prezenţa domnului avocat la Craiova se datorează lansării platformei civice “Asociaţia pentru Iniţiativă Civică şi Democraţie Participativă”, au transmis reprezentanții AICDP.
În cadrul întâlnirii va fi expusă motivaţia punerii bazelor filialelor, vor fi oferite explicaţii exemplificate ale iniţiativei civice şi democraţiei patricipative și ”vor avea loc discuţii privind situaţia economică la nivel naţional şi internaţional, restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cele mai recente decizii luate la nivel european (amprenta individuală de dioxid de carbon, portofelul digital, prelungirea certificatului verde etc.)”, mai spun cei de la AICDP.