Un panou a căzut în capul unui pasager, azi dimineață, în jurul orei 05:25, în timp ce bărbatul aștepta îmbarcarea pentru cursa spre Luton. Conform martorilor prezenți la incident, persoana lovită nu a acuzat dureri și nu a necesitat îngrijiri medicale.
”Nimeni din partea aeroportului nu a venit sa vadă care este situația. Cineva de la vamă a venit însoțit de un câine și de un polițist elev, au văzut că este căzut acest panou publicitar și au plecat fără a vedea situația omului lovit”, ne-a povestit o persoană care a asistat la întâmplare.
Potrivit conducerii Aeroportului, panoul era unul publicitar și era prins de perete. El fusese dat jos de constructorul care a lucrat la extinderea Aeroportului și fusese montat înapoi de câteva luni.
”Panoul era montat pe un perete de rigips, iar vibrațiile provocate de ușa de acces în baie au dus la slăbirea în timp a sistemului de prindere, care a cedat. Din fericire, persoana lovită nu a pățit nimic. Ne cerem scuze pentru incidentul nedorit, dar și pentru disconfortul creat de faptul că suntem în construcții”, a precizat Sorin Manda, directorul Aeroportului Internațional Craiova.