Dan Diaconu este noul prefect al județului Dolj. Hotărârea a fost adoptată în ședința de Guvern de miercuri, după ce Daniela Gheorghița Barbu a fost eliberată din funcție. În cursul zilei de astăzi e programată și depunerea jurământului.
PSD Dolj anunțase încă de acum o lună și jumătate că Barbu nu mai vrea să continue în funcție, invocând ”motive personale”. Aceasta fusese numită prefect pe 5 ianuarie 2022. Anterior a fost viceprimar al Craiovei.
Diaconu i-a dat, Diaconu i-a luat!
Interesant este că cel care azi îi ia locul este și cel care a ajutat-o pe Barbu și pe Rela Filip să devină viceprimari. Dan Diaconu, ales local din partea PNL, a surprins pe toată lumea, în toamna anului 2020, când, înainte de exprimarea votului, s-a mutat, la propriu, în zona sălii mari a Primăriei Craiova, unde stau de regulă social-democrații. Gestul a rămas în memoria celor care au fost de față. Apoi, în loc să-și voteze colegul liberal a votat pentru ca PSD să pună mâna pe ambele posturi. Trădarea a dus la mai multe schimbări: PNL și USR, care făcuseră alianță la nivel local, pentru a avea majoritate în Consiliul Local, au pierdut-o. Mario Ovidiu Oprea, președintele PNL Craiova de la acea dată, a demisionat, iar locul său a fost luat de Marian Vasile, cel care fusese propus de liberali pentru unul dintre cele două posturi de viceprimar. Cel de-al doilea candidat era Cezar Drăgoescu, de la USR.
”D” de la dubla trădare
De atunci, Dan Diaconu a rămas în banca și la sânul PSD. A fost exclus de liberali, însă a contestat decizia. În prezent, speța se află în instanță. Diaconu a rămas bine impregnat cu eticheta de trădător. ”Dacă nu era el, era altul”, s-a tot spus după ce și-a înșelat colegii și electoratul de dreapta. ”Sentința” s-a confirmat. După plecarea Danielei Barbu la Prefectură, liberalii au mai primit un pumn în față cu ocazia alegerii unui nou viceprimar pentru Craiova. A trădat și consilierul Răzvan Diaconu. Din nou, Marian Vasile a rămas cu buza umflată.
***
Cât despre plecarea Danei Barbu, nu e nicio pierdere. Se poate spune fără pic de exagerare că a fost cel mai slab prefect pe care l-a avut județul Dolj vreodată.