Ne-am făcut curaj, pe la ora 12.00, să dăm o fugă pân’ la Melinești. Nu atât din ”mon plaisir” – fiindcă pe lipărul de-afară îndrăznim să credem că n-ar sta la soare nicio domnișoară obsedată de bronz – ci, să spunem, de amorul meseriei. Ar fi o treabă dacă am face asta mai des.
Dacă fix în urmă cu o săptămână găseam în fața Unității Socio Medicale Melinești buruieni cât gardul, iar în spatele lui întreceri sportive la table, acum era să nu mai recunoaștem locul. Fiindcă înainte fusese cam așa: afară e leopardul, în spate degeaba-i vopsit gardul.
Nimeni nu voia să-i ”revendice” nici pe angajații care jucau table – despre care am aflat că erau ai Serviciului de Ambulanță – nici iarba de la poarta instituției. Indiferent ai cui ar fi fost și oamenii și iarba, indolența s-a măsurat la fel.
În cele din urmă, ne bucurăm să constatăm că dojana nu a fost în zadar și că ceea ce trebuia făcut s-a făcut.
PS: Nu au tăiat iarba. Au ras-o!
