
Copaci tăiați din curtea Muzeului de Artă Craiova. Foto: Marian Ciobanu/Facebook
Mai mulți copaci din curtea Muzeului de Artă din Craiova au fost tăiați recent, spre nemulțumirea unora dintre craioveni. Reprezentanții administrației județene susțin că unii erau mai mult uscați, iar alții au fost afectați de lucrările derulate în curtea instituției pentru realizarea Centrului Internațional Constantin Brâncuși. În această perioadă, autoritățile fac pregătiri pentru inaugurarea investiției de circa 6 milioane de euro programată să aibă loc pe 15 septembrie.

”2022, Craiova – în contextul în care verile devin din ce în ce mai insuportabile din punct de vedere al temperaturilor, în urbea noastră se taie copaci perfect sănătoși because why not? Asta pentru că, probabil în creierele câștigătorilor de proiecte publice de construcție, creiere probabil amorțite de AC, copacii generează căldură și trebuie eliminați, iar în locul lor punem sendviș de beton cu granit. Așa se face că, în decurs de două zile, din curtea Muzeului de Artă Craiova, ieșirea spre Str. Romul, toți copacii au fost tăiați și încărcați în tractoare, cu tot cu cuiburile păsărilor care își creșteau puii în acei copaci.

Mă dezgustă modul primitiv în care (nu) se face nici o planificare urbanistică și cum instituțiile aprobă astfel de proiecte, fără să gândească nici o secundă impactul asupra mediului și a calității vieții celor din jur. Orice plantare nouă de copaci nu va avea efect în următorii 20-30 de ani, iar această grădină va fi umplută de granit, ce va atinge 70 grade pe timpul verii. Well planned, you freaking geniuses!


***
Potrivit săptămânalului Indiscret în Oltenia, inaugurarea Centrului Internaţional Brâncuşi, respectiv a prismei realizată în curtea Muzeului de Artă din Craiova după planurile arhitectului Dorin Ştefan, va fi una fastuoasă. Pentru eveniment, care va dura două ore, CJ Dolj a pus la bătaie circa 50.000 de euro. Pe lângă discursuri va avea loc și un concert al maestrului Tudor Gheorghe, acompaniat de orchestra Filarmonicii Oltenia.

Construcția Centrului Internațional Brâncuși s-a dovedit a fi ca-n balada Meșterului Manole. Arta cere sacrificii. Construcția trebuia să fie gata la un an de la demararea lucrărilor. Contractul, pe fonduri europene, fusese semnat în 2015, însă consorțiul de firme care l-a câștigat nu s-a ținut de programul lucrărilor. Conform deciziei nr.130/2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 5928/63/2017, ce a avut ca obiect acțiunea în răspunere contractuală, S.C. SAN GIORGIO APPALTI SRL fost obligată la plata sumei de 14.631.813,63 lei cu titlu de daune interese către UAT Dolj și Consiliul Județean Dolj, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 24.292.366,52 lei, începând cu data de 07.11.2016 şi până la data efectivă a plății.
Pe de altă parte, lucrările au mai fost întârziate și din cauza unei conducte de termoficare care a dus la alte câteva luni de întârzieri. În orice caz, se poate spune că centrul muzeal este unul dintre cele mai costisitoare investiții ale CJ Dolj, ca urmare a pierderii fondurilor europene cauzate de întârzierile foarte mari.