UPDATE.Eroare la bordul aeronavei care asigura cursa Craiova – Bergamo. Avionul cu pasageri s-a întors la sol

1452
Reclame

UPDATE, ora 19.30: Cursa Craiova – Bergamo a fost ANULATA. Din acest motiv anulată a fost si Bergamo – Craiova si cursele Suceava – Milano – Suceava.

***

Avionul Wizz care trebuia sa ajunga la Bergamo, în Italia, s-a întors pe Aeroportul Craiova, la circa 15-20 de minute de la decolare, după ce a survolat deasupra orașului. Aeronava se ridicase de la sol la ora 14.30. Pasagerii de la bord au fost anunțați că ar fi unele probleme cu depresurizarea și, pentru siguranță, este necesar ca avionul să revină pe aeroport.

Conducerea Aeroportului confirmă că e vorba despre o depresurizare, însă aceasta ar fi fost indicată din cauza unei erori a unui senzor din zona cargo. Serviciul tehnic face în momentul de față un control al aeronavei.

Se estimează că avionul va decola în jurul orei 16.30. Potrivit călătorilor, li s-ar fi transmis că ar urma un test care va dura circa o oră.

UPDATE, ora 18:45: Avionul se află încă la sol. Pasagerii așteaptă în incinta aeroportului decizia personalului tehnic privind zborul sau anularea acestuia.

 

ALEGEREA EDITORULUI