Se montează stâlpi de delimitare la mai multe treceri de pietoni din oraș din cauza autovehiculelor

1178
Fotografie ilustrativă (arhivă)
Reclame

Comisia de sistematizare a circulației rutiere și pietonale din cadrul Primăriei Craiova a aprobat, în ședința din septembrie, amplasarea unor stâlpi de delimitare, înainte și după mai multe treceri pentru pietoni. Decizia a fost luată, conform Hotărârii cu nr. 7/2022, pentru a preveni oprirea sau staționarea autoturismelor.

Stâlpișorii vor fi puși la:

  • trecerea pentru pietoni amenajată pe Strada Alexandru loan Cuza, la intersectia cu strada Frații Golești, pe sensul de mers către Calea București;
  • la trecerea pentru pietoni de pe Str. Alexandru loan Cuza la intersectia Infrățirii, pe ambele sensuri (în cazul în care sunt amenajate locuri de parcare, distanța până la trecerea de pietoni să fie de 10 metri, după cum au opinat cei din Comisie);
  • trecerea de pe Alexandru loan Cuza, intersecția cu Nicolae Bilcescu, pe ambele sensuri;
  • trecerile amenajate pe Brestei, de la intersecția cu Râului, până la intersecția cu Strada Pelendava, pe ambele sensuri;
  • la trecerile pentru pietoni amenajate pe George Enescu, de la intersecția cu Tineretului până la intersecția cu Str. Constantin Brâncoveanu, pe ambele sensuri;
  • trecerile de pe Bulevardul Oltenia, pe ambele sensuri (în cazul in care sunt amenajate locuri de parcare, distanța până la trecerea de pietoni să fie de 10 metri);
  • trecerea de pe George Enescu, la intersecția cu Opanez, pe ambele sensuri; trecerea pentru pietoni amenajata pe Maria Tănase, la intersecția cu Ștefan Odobleja, pe ambele sensuri;
  • trecerile pentru pietoni amenajate pe Amaradia, în zona Liceului Pedagogic, pe sensul de mers către Bvd. Dacia;
  • trecerea pentru pietoni amenajată pe Calea București, la intersecția cu aleea de acces în centrul comercial Sucpi, pe sensul de mers către centrul orașului;
  • trecerea pentru pietoni amenajată pe Calea București, la intersecția cu Grigore Pleșoianu, pe sensul de mers către intersecția cu strada Tehnicii;
  • trecerea pentru pietoni amenajată pe Bvd Decebal, după intersecția cu Str. Bătrânilor, pe ambele sensuri;
  • trecerea de pe Henri Coandă, la intersecția cu aleea de acces către Secția 3 Poliție, pe ambele sensuri. ”Se impune și iluminarea trecerii respective”, se arată în hotărârea nr. 7/2022 a Comisiei de Sistematizare a Circulației;
  • trecerea pentru pietoni de pe Str. Henri Coandă, la intersecția cu aleea de acces către UCECOM, pe ambele sensuri;
  • trecerea pentru pietoni amenajata pe Mihail Kogălniceacu, la intersecția cu Frații Buzești;
  • trecerea amenajată pe Ștefan cel Mare, la intersecția cu Str. Păcii;
  • trecerea de pe Strada Brazda lui Novac, în zona accesului în Facultatea „Spiru Haret”, pe ambele sensuri.

Stâlpi de delimitare vor fi amplasați și în fața blocului 6 din Piața C-tin Brâncuși, pentru blocarea accesului auto și pe trotuarul situat pe Str. Petre Ispirescu, pe partea dreaptă a sensului de mers.

Oprirea, interzisă pe mai multe tronsoane de drum

Pe de altă parte, aviz favorabil a primit și propunerea de amplasare a unor indicatoare rutiere cu semnificația „Oprirea Interzisă” pe:

  • Bvd. Nicolae Romanescu, pe partea dreaptă a sensului de mers spre Făcai — Craiova, tronsonul de drum cuprins de la intersecția cu strada Ecoului, până la intersecția cu Râului;
  • Calea Unirii, în zona accesului în Școala Gimnazială „Sfântul Dumitru”, pe sensul de mers dinspre zona centrală către Parcul Nicolae Romanescu;
  • Bvd. Decebal, în zona Secției Regionale Transporturi Feroviare Craiova, pe trotuarul din dreapta a sensului de mers;
  • Strada Henri Coandă, în zona aleii ce face accesul la Secția 3 Poliție Craiova, pe sensul de mers dinspre Strada Caracal către Str. Împăratul Traian;
  • Calea București, după intersecția cu Sărari, pe sensul de mers dinspre zona centrală către Cartier Lăpuș;
  • Strada Alexandru loan Cuza, după intersecția cu Frații Golești, pe sensul de mers dinspre Calea București către Strada Arieș;
  • Strada Brazda lui Novac, înainte de intersecția cu Strada Lămâiței și Strada Mareșal Alexandru Averescu, pe ambele sensuri de mers;
  • Aleea de acces în incinta Gării Craiova, pe partea stângă a sensului de mers.

ALEGEREA EDITORULUI