Craiova dă startul sărbătorilor de iarnă pe 11 noiembrie, cu o lună și jumătate înainte de Crăciun. Primarul Olguța Vasilescu nu vrea doar ca orașul pe care îl conduce să fie primul care aprinde iluminatul de sărbători, ci să fie și pe cea mai înaltă și grandioasă treaptă a podiumului frumuseții. Nu doar în țară, ci și în Europa. În premieră, pe lângă centrul urbei, și cel mai mare cartier al Craiovei va avea parte de propriul iluminat ornamental. În ciuda îngrijorărilor manifestate pe plan național și internațional, reprezentanții municipalității le transmit craiovenilor să nu ducă grija facturii de curent pentru că beculețele și figurinele luminoase folosite de administrația din Bănie sunt cu led, iar factura va fi ușoară ca pana. Târgul de Crăciun din Craiova se întinde, în acest an, pe o suprafață de peste un kilometru pătrat. Și pe o perioadă de aproape 2 luni: de pe 11 noiembrie, până pe 8 ianuarie.
”Situația actuală, de creștere a facturilor la curent, nu va afecta iluminatul public de sărbători al municipiului Craiova, pentru că noi folosim, încă din anii precedenți, leduri. Astfel, continuăm să facem economii și să beneficiem de cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova pe subiectul cheltuielilor ocazionate de iluminatul festiv. Totuși, cei de la primărie omit să spună că aceeași cantitate de energie consumată anul trecut are acum un preț mult mai mare. Oricum, mai precizează aceștia, abia după încheierea sărbătorilor vom putea ști cât s-a cheltuit cu luminile. Așa încât, rămâne de văzut cât de vrăjiți vor fi craiovenii de magia sărbătorilor și după consumarea lor.
Pe lângă sutele de mii de beculețe care compun diverse perdele de lumini, unele montate în premieră, vizitatorii vor descoperi și un brad înalt de peste 20 metri, un patinoar de 700 mp și o serie de căsuțe unicat, sculptate și ornate tematic, în care comercianții își vor vinde produsele. Cinci zone centrale sunt pregătite pentru sărbători: Piața Mihai Viteazul, Centrul Vechi, esplanada Teatrului Național, zona Doljana, Părculețul de la Catedrala Sf. Dumitru.
În premieră, o roată panoramică va fi amplasată la teatru. Și, tot pentru prima oară, locuitorii din Cartierul Craiovița vor avea parte de amenajări speciale de sărbători, cu căsuțe, iluminat festiv, brad și trenuleț pe esplanada dinspre ”Racheta”.
Pe 11 noiembrie, de la ora 17.00, are loc și The Artist Award, pe strada A.I. Cuza, la English Park, eveniment la care sunt anunțați Andra, Inna, Carla’s Dreams, Irina Rimes, Nicole Cherry și mulți alții. Pentru decernarea premiilor la Craiova, Primăria și Filarmonica au plătit 1,3 milioane de lei.
Iluminatul de sărbători se va aprinde la ora 18:30.
Anul trecut, factura pentru cele 45 de zile cât a stat aprins a fost de circa 1,2 milioane lei.