UPDATE. Elevii de la ”Voltaire”, evacuați după ce un coleg a dat cu spray lacrimogen

1000
foto arhivă
Reclame

Elevii Liceului Voltaire din Craiova au fost nevoiți să-ți petreacă mai mult timp în curtea școlii, în această dimineață, după ce unul dintre colegi a folosit un spray lacrimogen. Incidentul s-ar fi petrecut la parterul clădirii, conform conducerii unității de învățământ. O parte dintre elevi a fost consultată de cadrele medicale ale școlii, însă, potrivit directorului, nimeni nu a fost afectat serios de efectele substanței iritante. Deocamdată nu se cunoaște identitatea copilului care a dat cu sprayul.

Nu a existat un act de violență sau altceva, pur și simplu a fost o grozăvie a unui elev, care a dat cu spray paralizant pe culoarul de la parter. Am luat măsuri imediat să asigurăm protecția elevilor, au ieșit în curte până când am aerisit toată școala. Incidentul s-a petrecut la sfârșitul unei pauze. Unii copii erau în clase, alții în curtea clădirii. I-am scos pe toți afară, unde au rămas o perioadă pe terenul de sport până am aerisit. Unii dintre copii au mers apoi la cabinetul medical, alții au avut dureri de cap. Cursurile au fost reluate ulterior. Acum suntem pe cale să identificăm elevul și să luăm măsuri”, a declarat pentru Stiricraiova.ro Dorina Popi, directorul Liceului Voltaire din Craiova.

Update: Conducerea unității a sesizat poliția cu privire la faptul că un elev neidentificat ar fi pulverizat spray iritant lacrimogen, pe holul clădirii. În acest caz a fost întocmit un dosar penal.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, poliţiştii Secţiei Nr. 3 Poliţie Craiova au mers la fața locului și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea de obiecte periculoase, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care avut loc evenimentul, iar la finalizare urmând a fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.