Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) DOLJ au efectuat acțiuni de control la nivelul județului la centrele pentru persoane vârstnice, private și de stat. Acțiunea este una tematică, derulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, și va continua până când toate centrele vor fi vizitate.
În județul nostru au fost verificate, conform unui comunicat de presă emis de CJPC Dolj, 18 centre. În cadrul a patru dintre ele au fost procese verbale de constatare fără deficiente, iar restul de 14 procese verbale de constatare a contravenției. Au fost aplicate 8 avertismente și 14 amenzi, în valoare de 86.000 lei.
”A fost dispusă măsura de oprire definitivă – distrugere pentru produse nesigure, în valoare de 3.200 lei, cât și măsura de oprire temporară a prestării serviciilor la 4 dintre centrele unde au fost identificate deficiențe, până la remedierea acestora, pentru a nu fi afectată sănătatea consumatorilor”, conform comunicatului.
Printre deficiențele identificate de inspectorii de la Protecția Consumatorului, s-au numărat lipsa protectiilor pentru saltele, a capacelor de protecție a gurilor la scurgerile din băi, blocuri alimentare neigienizate corespunzator.
Inspectorii au găsit și condiții igenice necorespunzătoare, produse destinate consumului care nu aveau elemente de identificare, deci erau produse nesigure. Depozite de alimente neigienizate corespunzător, legumele si fructele depozitate direct pe paviment.
La verificarea saloanelor, au fost identificate saltele de pat deteriorate. Saltele și lenjerii de pat nu erau spălate și aveau urme de pete. O cameră avea urme de mucegai/igrasie, băile aveau pavimentul deteriorat, lipseau bucăți faianță/gresie. Totodată, au fost găsite produse cu dată limită de consum depășită.
”Comisariatul CJPC Dolj solicită persoanelor care sesizează nereguli sau orice deficiență cu privire la serviciile prestate de către operatorii economici sau anumite produse să se adreseze către ANPC, folosind formularul de pe pagina instituției anpc.gov.ro”, se arată în finalul comunicatului CJPC Dolj.