Evoluția favorabilă a stării de sănătate înregistrată în ultimele 48 de ore de tânărul de 19 ani, înjunghiat pe 27 iunie 2023 în Grădina Botanică din Craiova, a făcut posibilă mutarea de la Terapie Intensivă într-un dintre clinicile de specialitate ale unității medicale, anunță reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova.
Pacientul, care, potrivit medicilor, a suferit răni extrem de grave, va fi tratat în continuare în Clinica de Chirurgie Toracică.
”Pacientul, conștient, cooperant, stabil respirator și hemodinamic, este transferat din clinica ATI în clinica Chirurgie Toracică a spitalului nostru, unde își va continua tratamentul. Evoluție favorabilă! Eforturile colegilor noștri care au supravegheat, îngrijit și tratat pacientul, încă de la locul unde a suferit agresiunea și până în acest moment, nu au fost în zadar!”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului, medicul Cristina Geormăneanu.