spot_img
AcasăJustițieAgresor sexual, iertat de două judecătoare. Au considerat că ridicarea fustei și...

Agresor sexual, iertat de două judecătoare. Au considerat că ridicarea fustei și ciupitul de fund nu trebuie pedepsite

Un agresor sexual a scăpat de închisoare după ce două judecătoare de la Curtea de Apel București au considerat că ridicarea fustei și prinderea de fund a unei femei sunt fapte care nu trebuie pedepsite, scrie PRESShub.

În ianuarie 2023, Judecătoria Sector 4 îl condamna pe George Vasilescu, un individ de 51 de ani din București, la o pedeapsă de 4 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

Concret, în toamna anului 2022, în jurul orei 21, Vasilescu a urmărit o femeie care se întorcea de la serviciu, a mers în spatele ei până în dreptul blocului unde locuia aceasta, a prins ușa de la intrare și a intrat în hol, iar în fața liftului, când femeia i-a spus că vrea să urce singură în lift, i-a ridicat fusta și a prins-o de fund.

Femeia a început să țipe, iar necunoscutul a fugit. Victima a intrat în casă, i-a povestit soțului întâmplarea și, împreună, au ieșit să-l caute pe individ.

La 100 de metri de blocul aflat într-o zonă centrală a Bucureștiului l-au întâlnit pe Vasilescu care nu a recunoscut ce a făcut. Femeia i-a făcut o fotografie, apoi a mers la poliție și a făcut plângere.

Traseul victimei

Pe baza înregistrărilor de pe camerele de luat vederi din zonă și din mijlocele de transport STB poliția  a refăcut traseul victimei și a luat amprente de pe mânerul ușii blocului. Una dintre urme se potrivea cu amprentele lui George Vasilescu, care a fost descoperit în baza de date a poliției printr-o aplicație informatică de recunoaștere facială. Totodată, polițiștii au stabilit că agresorul și-a urmărit victima încă din autobuz.

Testat cu detectorul de minciuni, Vasilescu a picat testul. Totodată, el a fost reținut și apoi arestat preventiv până la data pronunțării primei instanțe.

Fapte similare

În timpul judecății, instanța a constatat că Vasilescu a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani, 4 luni închisoare, fiind eliberat la termen din penitenciar în decembrie 2021. Prima condamnare a fost tot pentru agresiune sexuală, victime fiind 5 tinere, iar modul de operare a fost același.

Surpriza din apel

Agresorul Vasilescu a făcut apel și dosarul a ajuns la Curtea de Apel București la judecătoarele Cristina Carmen Craiu și Mihaela Niță.

În apel, Vasilescu a cerut achitarea pe motiv că nu el a agresat victima în scara blocului motivând că amprenta sa a fost găsită doar pe mânerul exterior al ușii blocului, nu și în interiorul imobilului.

Citește continuare în PRESShub.

PRESShub
PRESShubhttp://presshub.ro
PressHub.ro, rețea inovatoare și independentă de presă creată de Freedom House România, este o platformă de exprimare liberă a ziariștilor din presa centrală și locală care aleg să se pună în serviciul public, promovând excelența în jurnalism.
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments