Doi artiști ai Ansamblului Folcloric ”Maria Tănase”, deloc pe picior de egalitate din punct de vedere ierarhic, sunt protagoniștii unui scandal instituțional. Constantin Enceanu, solist vocal, și Niculina (Stoican) Stănescu, și ea solist vocal, dar, mai presus, manager la ”Maria Tănase”, au ajuns la judecată din cauza unor litigii de muncă.
Enceanu a cerut drepturi bănești care i s-ar cuveni, dar Niculina n-ar fi putut să i le dea. ”Nu că e vreo supărare sau frustrare profesională”, a susținut, în favoarea celei din urmă, primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, ci ”pentru că pur și simplu nu a permis legea”.
Carevasăzică, cu alte cuvinte, e cum zicea fostul ministru al Agriculturii, îndrăgitul Petre Daea: ”Pe mine nu mă interesează câte picioare are porcul, nu mă interesează guițatul porcului. Pe mine mă interesează porcul la 110 kilograme, așa cum spune legea!“.
Unde-i vorba de lege, e rost și de tocmeală. Și-i necesar și-un avocat, a zis Niculina Stoican. Așa că pe ordinea de zi a ședinței din 29 iunie a.c., Ansamblul a cerut CL Craiova permisiunea să-și ia un specialist în apărare. Ieftin ca braga: vreo 3.500-4.000 de lei.
Avocatul Ansamblului împotriva solistului Ansamblului
”Jurații” din Consiliu și-au spus și ei părerile. Cei care au avut unele. Adriana Ungureanu, de la PNL, a opinat că este absurd ca un artist cu o vechime de peste 18 ani să nu poată avansa la cel mai înalt grad profesional. Bașca faptului că aleșii locali trebuie să aprobe angajarea unui avocat împotriva artistului. Ungureanu a cerut scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi sau măcar votul împotriva lui.
”Nu mi se pare corect ca un artist la valoarea dânsului să nu poate să-și ia, după 18 ani, gradul profesional I A și că trebuie ca noi, consilierii, să girăm, să plătim firmă de avocatură ca să se judece cu dânsul pe dreptul său. (…) Să punem avocat plătit cu 4.000 de lei din partea Ansamblului Maria Tănase, în condițiile în care are juriști angajați, să se judece pe un drept în dosarul de litigiu, împotriva domnului Enceanu”, și-a spus părerea Adriana Ungureanu.
Un cuvânt de zis a avut și Cezar Drăgoescu, de la USR, care s-a arătat indignat de solicitarea managerului de a contracta serviciile unui avocat. ”Eu nu înțeleg de ce această instituție are 1, 2, 3 juriști plătiți deja și trebuie să alocăm un alt buget să ia un terț avocat. Chiar nu înțeleg și noi nu vom vota acest punct”, a conchis alesul userist. Consemnăm că instituția are numa’ unu’.
Unde-i Niculina, unde-i respectul?
Iar consilierul liberal Marian Vasile a completat lista depozițiilor, cu o remarcă despre prezența managerului la ședințe. Spre comparație, omologii ei de la celelalte regii și instituții participă la majoritatea:
”Subliniez lipsa de respect, ca să nu spun de bun-simț, a doamnei director, pentru că eu n-am văzut-o la ședințele de consiliu local sau cel puțin la ședințele de comisii, de la începutul acestui mandat”, a punctat Vasile.
Olguța a preluat cu dibăcie conexiunea factorială
Dreptul la avocat, cerut în scris de Niculina Stoican de la Primăria Craiova, s-a bazat pe un argument demn de menționat: judecata cu Enceanu ”e o speță complexă”.
Ocazie cu care îl reintroducem pe Petre Daea în miezul problemei, fiindcă exact așa e și cu speța Niculinei: “Să preiei cu dibăcie conexiunea factorială, dar mai cu seamă să detașezi cu putere de percepție direcțiile de acțiune“. Da!
Ei bine, raționamentul Niculinei (și-al lui Daea) a fost susținut de primarul Olguța Vasilescu: ”juristul instituției nu ştie să se comporte ca un avocat, face pur şi simplu acte primare juridice pentru instituţia respectivă”.
”Vreau să vă spun că aici nu este vorba de vreo frustrare profesională a cuiva, este vorba de aplicarea legii. Dacă în lege scrie că dacă nu există buget nu se pot acorda majorări salariale, această instituție nu poate să facă majorări salariale. Deci, nu este vreo supărare a cuiva din ansamblu împotriva altcuiva, și de aceea nu s-a făcut. Nu s-a făcut pentru că pur și simplu nu a permis legea. În condiţiile în care înţeleg că nu a solicitat în instanţă doar drepturile salariale şi a solicitat şi alte daune este clar că instituţia poate să piardă mai mult de 4.000 de lei cât a solicitat un avocat”, a susținut Olguţa Vasilescu.
”E foame de bani, e foame de bani, băieți / Lumea tre’ să știe ce fel de băieți sunteți”, zic alte versuri (populare)…