Municipalitatea craioveană vrea să amplaseze instalație de semaforizare pe Strada Râului, la intersecția cu Strada Câmpia Islaz și Strada Negoiu. Un certificat de urbanism a fost emis în acest sens, pe 25 septembrie. Conform documentului, ”amenajarea se va executa pe tronsoane fără a afecta circulația rutieră și pietonală”.
Tot aici se mai arată că ”echipamentele se vor amplasa ținând cont de ampriza actuală a străzilor”, iar ”în cazul în care funcționarea optimă a intersecției necesită modificări ale geometriei existente (bretele, benzi de stocare) a drumului, se va prezenta situația existentă și propusă cu legenda în clar și cotat complet și corect”.
”Pe planul de situatie se vor marca canalizatiile in carosabil/trotuar/spatiu verde pentru alimentarea sistemului de semaforizare in conformitate cu solutia de alimentare (ATR) emisa din partea Distributie Energie Oltenia SA, precum si a canalizatiilor aferente sistemului CCTV de monitorizare a traficului. Presemnalizarile si echipamentele propuse vor fi conform Standardelor Romanesti in vigoare. ()… In conditiile in care sunt necesare sapaturi noi in carosabil sau trotuar constructorul va incheia contract de refacere a sistemului rutier si pietonal afectat de lucrare cu o firma specializata in astfel de lucrari cu respectarea „Regulamentului pentru traversarea prin spargere a străzilor, trotuarelor şi zonelor verzi din Municipiul Craiova”, aprobat cu HCL 37/2014. Contract cu RAADPFL pentru refacerea zonelor fără îmbrăcăminte asfaltică. (…)”, se mai indică în Certificatul de urbanism eliberat de administrația locală.