Un bărbat din comuna Bratovoeşti şi o femeie din Craiova au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În seara de Crăciun, în jurul orei 21.20, cei doi ar fi încercat să fure din magazinul Panda Shop de pe Str. Mihail Kogălniceanu din Craiova. Însă femeia, care sustrăsese produse în valoare de circa 154 de lei, a fost surprinsă de o alta, de naționalitate chineză, administrator al societăţii. Atunci, a început cearta, iar aceasta din urmă a fost lovită de bărbat, cei doi hoți făcându-se, apoi, nevăzuți.
Ieri, în urma investigațiilor, cei doi suspecți, Costel Feraru, de 37 de ani, și Viorica Bucur, de 41 de ani, au fost identificați pe o stradă din Craiova, fiind conduși la audieri.
Hoața a încercat să se spânzure
A fost dispusă reținerea lor pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reținere al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
De aici, femeia a încercat să ajungă mai repede la judecată. Judecata de apoi… Ea s-a legat de gât cu o bucată de material, apoi de patul suprapus. Încercarea nu i-a reușit, așa că în cursul acestei zile, alături de bărbat, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.