Skip to content

stiricraiova.ro

Primary Menu
  • Administrație
  • Actualitate
  • Anchete – Dezvăluiri
  • Evenimente
  • Politică
  • Justiție
  • Publicitate
  • Comunicate de presă
  • 🐻 din∴Bîrlog 🐻
  • Redacția – CONTACT
  • Actualitate
  • Știre principală

Punctul de vânzare și sacrificare a mieilor se deschide peste o săptămână în Piața Chiriac

Stiri Craiova 22.04.2024

Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac urmează să-şi desfăşoare activitatea începând de luni, 29 aprilie, şi până sâmbătă, 4 mai 2024, inclusiv, între orele 8-17, au anunțat, astăzi, reprezentanții SC Piețe și Târguri Craiova.

Conform sursei menționate, Societatea a făcut deja demersurile legale pentru obţinerea aprobărilor și autorizațiilor necesare, în paralel fiind demarate pregătirile pentru amenajarea punctului de sacrificare.

Către primăriile din Dolj, dar şi din judeţele limitrofe, au fost trimise adrese pentru a-i încunoştinţa pe crescătorii de animale că îşi pot vinde mieii sau iezii în Piaţa Chiriac din Craiova.

Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor şi iezilor de Paşte – se poate realiza numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare.
”Punctul de sacrificare din Piața Chiriac funcţionează pe aceleaşi principii ca un abator. Va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, fiind prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. Sacrificarea se va face doar de măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel sau ied vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de comercializare şi sacrificare vor putea fi vânduţi şi tăiaţi numai miei şi iezi crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare”, precizează purtătorul de cuvânt al SC Piețe și Târguri Craiova, Adrian Dinu.

Despre autor

Stiri Craiova

See author's posts

Continue Reading

Previous: (EXCLUSIV) Poza de milioane a Olguței Vasilescu! Cât a costat să vină Enrique Iglesias la Festivalul Intencity din Craiova
Next: DOLJ Organizarea alegerilor a început prost: procedura pentru desemnarea președinților Birourilor Electorale, viciată și reluată

Compania Rocas Decor din Cluj-Napoca a deschis un nou showroom și depozit în Craiova Rocas Decor piatra naturala
  • Comunicate de presă
  • Știre principală

Compania Rocas Decor din Cluj-Napoca a deschis un nou showroom și depozit în Craiova

04.09.2026
Echipa filmului „3 zile în septembrie” vine la Craiova pe 10 septembrie 04_visual1920x1080-zile-in-septembrie
  • Publicitate
  • Știre principală

Echipa filmului „3 zile în septembrie” vine la Craiova pe 10 septembrie

04.09.2026
Lidl deschide joi magazinul din Bariera Vâlcii Comunicat de presă_Lidl România deschide două magazine în Buzău și Craiova - calitate și prețuri avantajoase, mai aproape de clienți
  • Actualitate
  • Știre principală

Lidl deschide joi magazinul din Bariera Vâlcii

26.08.2026

Recente

  • Compania Rocas Decor din Cluj-Napoca a deschis un nou showroom și depozit în Craiova
  • Echipa filmului „3 zile în septembrie” vine la Craiova pe 10 septembrie
  • Lidl deschide joi magazinul din Bariera Vâlcii
  • Păpușile Ocupă Străzile din Craiova, în perioada 25 august – 1 septembrie/PROGRAM Evenimente
  • Primăria Craiova expropriază un teren ca să extindă și modernizeze o parcare în zona Poștei din Rovine
aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  
« mart.   mai »

articole interesante

Compania Rocas Decor din Cluj-Napoca a deschis un nou showroom și depozit în Craiova Rocas Decor piatra naturala
  • Comunicate de presă
  • Știre principală

Compania Rocas Decor din Cluj-Napoca a deschis un nou showroom și depozit în Craiova

04.09.2026
Echipa filmului „3 zile în septembrie” vine la Craiova pe 10 septembrie 04_visual1920x1080-zile-in-septembrie
  • Publicitate
  • Știre principală

Echipa filmului „3 zile în septembrie” vine la Craiova pe 10 septembrie

04.09.2026
Lidl deschide joi magazinul din Bariera Vâlcii Comunicat de presă_Lidl România deschide două magazine în Buzău și Craiova - calitate și prețuri avantajoase, mai aproape de clienți
  • Actualitate
  • Știre principală

Lidl deschide joi magazinul din Bariera Vâlcii

26.08.2026
Păpușile Ocupă Străzile din Craiova, în perioada 25 august – 1 septembrie/PROGRAM Evenimente papusile ocupa strada
  • Special
  • Știre principală

Păpușile Ocupă Străzile din Craiova, în perioada 25 august – 1 septembrie/PROGRAM Evenimente

21.08.2026
Copyright © Stiri Craiova 2024 | MoreNews by AF themes.