Clădirea care a adăpostit arhiva fostei uzine Electroputere și cea în care a funcționat spălătoria de uniforme vor fi demolate. Funcționarea lor a fost oprită în anii 2000, apoi au fost dezafectate, conform documentelor depuse de SC Electroputere Parc SRL, pentru obținerea avizelor și autorizațiilor.
După demolarea acestor clădiri, investitorul vrea să creeze un nou acces rutier din Bulevardul Decebal către magazinul Leroy Merlin, în curs de construire, și către centrul comercial existent.
Suprafața construită a celor două construcții însumează 1.800 mp. Una dintre ele (C15) a fost spălătorie de uniforme și haine de protectie. Are regim de înălțime parter, este din elemente de beton armat și pereți de cărămidă. ”Stadiul de degradare este foarte avansat, fiind parțial prabușită”, se arată în documentația necesară demolării.
Cealaltă (C3) are o suprafață construită de 1.608 mp și regim de înălțime D+P+E. La demisol erau vestiare, iar la parter și etaj a funcționat arhiva. Clădirea este, de asemenea, o structură pe cadre beton, grinzi de beton armat, închideri zidărie cărămidă și tâmplărie metalică.
”Funcționarea a fost oprită în anii 2000, clădirile au fost dezafectate de instalații sanitare, electrice, termice, gaze și tehnologice. De asemenea, clădirile au fost debranșate de la curent, apă, gaze, canalizare, nemaifiind folosite. Astăzi clădirile sunt doar spații goale abandonate în stadiu mediu de degradare și imposibil de a fi folosite (…) și creează un aspect dezolant. Menținerea (…) costă sume considerabile de bani la taxe și impozite. (…) Suprafața terenului este de 23.160 mp, aflat în zona industrială”, conform documentelor Electroputere Parc SRL.
Investitorul mai arată că datorită poziției într-o zonă dezvoltată pe servicii și comercial, terenul poate fi folosit în alte scopuri complementare zonei:
”Pe acest teren, s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumparare autentificată sub nr 979/31.03.2023 cu dezvoltatorul centrului comercial Electroputere Parc, care dorește ca după demolarea acestor clădiri să creeze un nou acces rutier din Bulevardul către magazinul Leroy Merlin în curs de construire și către centrul comercial existent”.
Investitorul estimează că valoarea lucrărilor de desființare și curățare a terenului va fi de 100.000 de euro, iar termenul de realizare de circa 3 luni.
Citește și