Magistrații Judecătoriei Craiova au admis propunerea procurorului și au dispus arestarea preventivă a lui Cosmin Alexandru Pîrvu, zis ”Coco”. Băiatul interlopului Mihai Pârvu, ”Caiac”, în vârstă de 35 de ani, fusese reținut de polițiști luni seara iunie.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, un bărbat a sesizat organele de poliție că, în cursul zilei de 11 iunie, în jurul orei 10.55, el și soția sa au fost agresați în plină stradă, în timp ce se deplasau pe Bvd. Nicolae Titulescu. Polițiștii l-au identificat pe ”Coco” ca fiind agresorul bănuit de comiterea faptei.
Oamenii legii au dispus măsura reţinerii lui, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Ieri, pe 13 iunie, ”Coco” a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.