Inaugurate pe 15 septembrie, cu o scumpă petrecere câmpenească organizată de Consiliul Județean Dolj, culele din Cernătești și Brabova vor fi introduse în circuitul turistic. Mai mult decât atât, autoritățile fac demersuri să le înscrie în patrimoniul UNESCO. Au fost consolidate și reabilitate cu un milion de euro, fonduri europene, dar cele două monumente sunt, fără doar și poate, neprețuite din punct de vedere turistic și cultural pentru județul nostru.
Timpurile și arhitectura s-au schimbat
Dacă în vremuri apuse boierii își ridicau aceste locuințe speciale, numite cule, ca să poată observa din cerdac tot ce se întâmpla pe moșiile lor de la țară (iar noi suntem privilegiați că le putem admira și de aici încolo), în vremurile actuale ”boierii” achiziționează apartamente în buricul orașului, cu balcoane ori terase și de trei ori mai mari decât locuințele în sine (ei fiind privilegiați că le pot cumpăra). Și dacă locuința face parte dintr-un ansamblu dezvoltat în jurul unui monument istoric, cum sunt Atelierele Brătășanu, de exemplu, e rost și de istorie. E scump, dar, vorba ceea, ”dai un ban, dar stai în față”.
Pare-se că la ora actuală cea mai costisitoare investiție în materie de apartamente din Dolj este cea a companiei Zacaria, care ridică în locul uzinei ”7 Noiembrie” din Craiova un ansamblu rezidențial: patru blocuri și un centru comercial.
Apele au fost tulburi când craiovenii din vecinătate au aflat de intenția dezvoltatorului. În 2020, planul de urbanism pentru reconsiderarea zonei din industrială în una de locuit și servicii a fost contestat de câteva zeci de cetățeni. În cele din urmă, proiectul a trecut, autorizația de construire a fost eliberată, iar vara aceasta au început lucrările.
Surprinzător sau nu, o parte din apartamente au fost deja vândute, deși șantierul e la nivelul -7, iar prețurile sunt dintre cele piperate.
Extravaganță imobiliară: să ai terasa mai mare decât apartamentul
Ne-am dat și noi boieri (incognito) și-am aflat care sunt cele mai extravagante apartamente la Valletta. Și-am dat peste o enormă terasă cu apartament. Are 225 mp, în vreme ce locuința de 3 camere are (putem spune, comparând-ul cu vasta terasă) numai 71 mp. Prețul – 290.000 de euro, fără TVA. Asta dacă o cumpăram acum două săptămâni, când am făcut pe bogații, fiindcă, ne spune agentul de vânzări, prețurile sunt în dinamică. Bine, bine, de ce ar cumpăra cineva o terasă atât de mare?, ne-am manifestat cu voce tare. ”Ca să se relaxeze fără să se simtă limitat”, am fost lămuriți. Iată, s-a bifat extravaganța.
Dar cât costă cel mai mare apartament din complexul rezidențial? E unul cu patru camere, din cele cinci câte vor fi construite. Are o suprafață utilă de 122,86 mp și o terasă de 69,8 mp. Și-un preț pe măsură: 323.000 de euro, fără TVA. ”Dar, acesta s-a vândut”. Ei, na! ”A fost un cuplu tânăr, l-a achiziționat fără prea multe întrebări”, explică reprezentantul de vânzări. ”Avansul minim este de 30%, cumpărătorii l-au luat în tranșe”, adaugă.
Proprietari și-a găsit și cel mai ieftin apartament din ansamblu, cu două camere și balcon – și a fost vândut cu 106.000 euro, fără TVA. ”Noroc”, însă! la același ”scor” mai era disponibil și un alt apartament de 2 camere, de 58,45 mp. Numai că nu avea nici terasă, nici balcon. Doar ferestre.
Un lucru e cert, am concluzionat: nici apartamentele, nici prețurile de la Valletta Tower nu seamănă unele cu altele, iar prețurile vor crește pe măsură ce lucrările avansează. Nu în ultimul rând, gusturile extravagante și exclusiviste se plătesc. Și nici nu apucasem să întrebăm de finisaje și alte facilități.
Prețuri de lux și la parcare
Costurile rămâne ridicate și în privința locurilor de parcare. Sub întregul ansamblul rezidențial va fi o rețea de parcări, fiecare dintre blocuri fiind prevăzut cu subsoluri pe două niveluri. 140 de locuri în subteran și alte 57 supraterane. 20 au fost deja cumpărate. Nu e de mirare, având în vedere că 20 de apartamente au fost vândute.
Pe vremuri boierii nu știau ce înseamnă să plătești ca să-ți priponești caii și căruțele. Acum, e o opțiune contracost, dar, e clar, e musai s-o aibă.
Cât costă un loc de parcare la Valletta? Cam cât o mașină pe care și-o permite omul de rând. Mai precis 12.500 euro, la suprafață, iar dacă e prevăzută și cu stație electrică de încărcare – 17.500 euro. Tot atât costă un loc simplu în parcarea subterană, iar dacă are și stație de încărcare prețul se ridică la 22.500 de euro. Am aflat că există și parcare tip duplex pentru mașini. Adică locurile sunt unul în fața celuilalt și se vând exclusiv la pachet. Prețul – 25.000 de euro. Agentul de vânzări ne reamintește că prețul se poate modifica. Acum vreo lună, spre exemplu, locul simplu de parcare la suprafață era de 10.000 de euro.
Pe vremuri erau pivnițe, acum există boxe în subteran. Au între 1,87 mp și 7,47 mp, iar prețul este de 1000 de euro pe metrul pătrat, fără TVA.
Finisaje și design. Chiar era mai simplu înainte?
La Valletta locuințele vor fi predate la cheie. Adică apartamentele vor avea toate finisajele gata, eventual și piese de design. Însă, deocamdată modelele nu au fost stabilite. Ceea ce face și mai interesant apetitul consumatorilor de lux în materie de locuințe.
Cumpărătorii de până acum nu știu cum va arăta apartamentul la final. Asta înseamnă că dezvoltatorul este de încredere, mai ales că despre precedentele sale investiții se găsesc suficiente informații. Primim vestea că un showroom de prezentare urmează să fie amenajat după ce un arhitect de interior va stabili trei variante standard.
Arhitectul va fi Anca Oprea, de la AIO Living, pe care o știm de pe vremea când făceam reportaje undercover la altă publicație, având redacția vecină cu sediul firmei sale. Știm despre cine e vorba, ce poate face și ce tip de clienți are, așa că înțelegem ceva mai bine prețurile apartamentelor și pe cumpărătorii care vor zâmbi la soare din spațioasele terase, precum boierii din cerdacuri.
Până una, alta, boieri sau nu, cu toții putem vizita, gratuit, culele din Cernătești și Brabova. Fiindcă ele-s gata! Peste doi ani, când o fi gata, ne-om delecta și la Valletta!