S-a rupt tencuiala de pe Cula Izvoranu, proaspăt restaurată

1174
Captură foto: Facebook/Craiova Cetatea Banilor Las Vegasul României

Porțiuni din tencuiala Culei Izvoranu-Geblescu, recent inaugurată, s-au rupt pe alocuri. Reabilitată cu circa 500.000 de euro, fonduri europene și cofinanțare locală, locuința boierească a trecut printr-un amplu și minuțios proces de consolidare și restaurare. Tehnica impusă pentru refacerea ei a fost cea folosită pe vremuri, pentru ca obiectivul să-și păstreze autenticitatea.

Cula Izvoranu în timpul lucrărilor de reabilitare / Sursa foto: Discover Dolj

În orice caz, un perete exterior decojit nu a trecut neobservat. Pe bună dreptate, oamenii s-au întrebat cum e posibil ca proaspăt renovata culă să aibă deja stricăciuni. Motiv pentru care am întrebat și noi Consiliul Județean Dolj, în proprietatea căruia se află, prin grija Muzeului Olteniei, cum este posibil.

Cula Izvoranu în timpul lucrărilor de reabilitare / Sursa foto: Discover Dolj

Conform explicațiilor oferite de reprezentanții administrației județene, asemenea probleme sunt inerente. Asta pentru că structura de bază a construcției a rămas aceeași, iar trecerea timpului și perioada cât a stat în paragină și-au lăsat amprenta pentru totdeauna. Practic, spune conducerea CJ Dolj, nu e ca și cum ar fi fost ridicată complet de la zero. S-au aplicat materiale noi peste ceva foarte vechi.

Cula Izvoranu după reabilitare și deschiderea pentru vizitare / Sursa foto: Facebook/Craiova Cetatea Banilor Las Vegasul României

La Cula Izvoranu-Geblescu, din comuna Brabova, problemele cu tencuiala sunt izolate. O parte din cărămidă a fost înlocuită prin rețeserea fisurilor și prin eliminarea pieselor degradate. Cea mai mare parte a volumului de zidărie datează de sute de ani și a fost supus intemperiilor de-a lungul a zeci de ani, pentru că învelitoarea a fost puternic deteriorată ori inexistentă. În timpul procesului de reabilitare, cărămida a fost supusă unor intervenții specifice de uscare, dar gradul ridicat de umezeală acumulat în timp poate cauza desprinderea tencuielii în zone izolate”, e precizat Larisa Răducan, director executiv în cadrul Consiliului Județan Dolj.

Cula Izvoranu după reabilitare și deschiderea pentru vizitare / Sursa foto: Facebook/Craiova Cetatea Banilor Las Vegasul României

Potrivit acesteia, refacerea tencuielii s-a realizat conform soluției impuse de Comisia pentru Protejarea Monumentelor, respectiv ”cu aceleași materiale – nisip, apă, var – și aceeași tehnologie ca cea utilizată la construcția inițială a culei, fără aditivii industriali care asigură rezistența în timp a actualelor tencuieli ale clădirilor rezidențiale”.

De asemenea, fisurile identificate nu sunt la structura construcției, ci tot ca urmare a tehnologiei rudimentare impuse pentru refacerea tencuielilor”, a mai arătat reprezentanta CJ Dolj.

Potrivit explicațiilor oferite, monumentul – ca și celelalte de felul acestuia, are nevoie de verificări și intervenții permanente. Ele sunt asigurate de constructor în cadrul perioadei de garanție a lucrării, care este de 5 ani.

Lucrările de execuție au fost realizate de societatea SC STEFA STEEL din Curtișoara. Firma a și reparat între timp stricăciunea, după cum ne-au mai relatat reprezentanții CJ Dolj.

Între timp, peretele a fost reparat de constructor, garanția lucrărilor fiind de 5 ani.

Mai multe despre Culele istorice din Dolj, AICI.

Cula Izvoranu noaptea

Citește și:

Doar culele de la Cernătești și Brabova sunt mai scumpe decât apartamentele de la Valletta

ALEGEREA EDITORULUI