Skip to content

stiricraiova.ro

Primary Menu
  • Administrație
  • Actualitate
  • Anchete – Dezvăluiri
  • Evenimente
  • Politică
  • Justiție
  • Publicitate
  • Comunicate de presă
  • 🐻 din∴Bîrlog 🐻
  • Redacția – CONTACT
  • Administrație
  • Știre principală

Primăria și Filarmonica din Craiova au ajuns la un consens. Corul rămâne intact, posturile vacante se desființează

Ana-Maria Gebăilă 30.01.2024

Artiștii Coralei Academice a Filarmonicii ”Oltenia” răsuflă, în sfârșit, ușurați. După mai bine de o lună de când s-a aflat că municipalitatea intenționa să desființeze corul, angajații Filarmonicii au motive să fie optimiști. 

Primăria și conducerea instituției au ajuns la un consens, iar noua organigramă a fost aprobată, în cursul zilei de ieri, de Consiliul de Administrație al Filarmonicii, conform informațiilor obținute de Știri Craiova. Instituția nu pierde niciun angajat, dar a renunțat la posturile vacante, care vor fi desființate, de altfel aceasta fiind solicitarea clară a primăriei.

Totuși, mai e un hop de trecut. Decizia finală este în mâinile consilierilor locali, fiindcă organigrama trebuie adoptată de Consiliul Municipal.

Reamintim că Ionuț Pîrvulescu, unul dintre consilierii locali ai PSD, a depus, pe 15 decembrie 2023, o serie de amendamente la proiectul care prevedere reorganizarea, organigrama și statul de funcții al Filarmonicii. Alesul a cerut desființarea posturilor vacante și statul de funcții și desființarea compartimentului Cor.

În urma protestelor angajaților și a reacțiilor negative din spațiul public, edilul Craiovei s-a hotărât să retragă proiectul de pe ordinea de zi a ședinței din 18 decembrie 2023.

”Retragem, deocamdată, organigrama. (…) Dintre toate instituţiile din subordinea primăriei, singura entitate cu care nu am reuşit să ajungem la niciun fel de compromis, nici măcar să reducă posturile vacante, a fost Filarmonica. (…) Practic nu se făcea niciun fel de reducere de post, absolut nimic, asta în condițiile în care toate celelalte instituții subordonate primăriei au înțeles că trebuie să facă eforturi ca să se încadreze în limitările pe care le avem din cauza acestei OUG„, a spus Olguța Vasilescu care a pus aceste decizii radicale pe seama ordonanței care prevedea măsuri de austeritate. Asta deși termenul ei de aplicare a fost prorogat.

”Atunci când nu faci compromisuri nici măcar la reducerea posturilor vacante, înseamnă că este o problemă„, mai declara Olguţa Vasilescu în plenul Consiliului Local Craiova de la finele anului trecut.

Compromisuri majore au fost acceptate, în schimb, de Casa de Cultură și Ansamblul Maria Tănase. Câteva zeci de oameni vor pleca acasă de la 31 martie.

La propunerea Executivului, aleșii locali au aprobat desființarea Casei de Cultură Traian Demetrescu și a Ansamblului ”Maria Tănase”, prin absorbția lor de către Teatrul pentru Copii și Tineret ”Colibri”.

Posturile angajaților din trupa de dansatori a Ansamblului, 24 la număr, au fost desființate. Din organigramă a mai dispărut postul de dirijor, unul de solist vocal, unul de şef birou administrativ-sonorizare, două de contabil şef, unul de administrator şi unul de economist. Totodată, au fost desființate și cele două posturi de manager. Măsurile adoptate vor produce efectele cu 1 aprilie a.c..

Despre autor

Ana-Maria Gebăilă

Sunt jurnalist din 2008. Am lucrat la Cuvântul Libertății, Expresul de Sud, Digi 24, Craiova Forum și Ziarul de Craiova. Am fost și rămân dedicată presei locale. Fiindcă e mare nevoie de ea. În 2022, am decis să fac jurnalism pe cont propriu, așa că am fondat publicația online Știri Craiova. Dezvălui probleme comunitare, sociale și administrative și încerc să susțin proiectele locale din cât mai multe domenii. Cu o abordare critică, dar orientată către un impact pozitiv pentru comunitate.

See author's posts

Continue Reading

Previous: CRAIOVA. Stația de incinerare a gunoaielor, funcțională în anii 90, va fi demolată
Next: Pe 15 februarie, craiovenii sunt invitați să lase mesaje de încurajare pentru copiii bolnavi de cancer

Parcare pe un teren deținut de notarii Hartmann și Floricel pe Str. A. I. Cuza hartmann si floricel
  • Știre principală
  • Urbanism

Parcare pe un teren deținut de notarii Hartmann și Floricel pe Str. A. I. Cuza

21.07.2026
7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research) oameni
  • Analiză
  • Știre principală

7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research)

18.07.2026
Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR? nunta olguta manda ovidiu flori
  • Analiză
  • Știre principală

Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR?

16.07.2026

Recente

  • Parcare pe un teren deținut de notarii Hartmann și Floricel pe Str. A. I. Cuza
  • 7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research)
  • Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR?
  • Pompierii au salvat o pisicuță de pe acoperișul Prefecturii Dolj
  • Ce a constatat Direcția de Mediu Dolj după ce a monitorizat timp de 10 zile aerul din Fața Luncii
ianuarie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« dec.   feb. »

articole interesante

Parcare pe un teren deținut de notarii Hartmann și Floricel pe Str. A. I. Cuza hartmann si floricel
  • Știre principală
  • Urbanism

Parcare pe un teren deținut de notarii Hartmann și Floricel pe Str. A. I. Cuza

21.07.2026
7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research) oameni
  • Analiză
  • Știre principală

7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research)

18.07.2026
Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR? nunta olguta manda ovidiu flori
  • Analiză
  • Știre principală

Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR?

16.07.2026
Pompierii au salvat o pisicuță de pe acoperișul Prefecturii Dolj pompieri pisica
  • Evenimente
  • Știre principală

Pompierii au salvat o pisicuță de pe acoperișul Prefecturii Dolj

16.07.2026
Copyright © Stiri Craiova 2024 | MoreNews by AF themes.