Primărița din Almăj, acuzată de useriști că a cumpărat băncuțe la suprapreț – 2.500 lei bucata

697

Edilul de Almăj, social-democrata Mariana Țamboi, a ”amenajat comuna la suprapreț”, acuză consilierii USR Dolj. Potrivit acestora, primăria a plătit 2.500 de lei pe o bancuță, în timp ce, la alte primării din țară, o bancă aproape identică costă doar 600 lei. Instituția a achiziționat deja 9 bănci.

Și prețul unui coș de gunoi este piperat, mai spun useriștii – 500 de lei bucata, în vreme ce un stâlp de iluminat ajunge la 5.000 lei. ”Prețurile sunt foarte mari, iar la cum arată lucrările, putem spune că s-au făcut cârpeli pe bani mulți, aproximativ 175.000 lei în total”, e de părere consilierul local de la USR Cristian Totora.

Prețurile pentru amenajarea zonei Biserica fărâmată din satul Moșneni sunt exagerat de mari. Oriunde am căuta, găsim prețuri și de patru ori mai mici. De exemplu, o băncuță s-a cumpărat la prețul de 2500 lei, în timp ce primărul USR din Întorsura Buzăului le-a cumpărat la 600 lei. Asta în septembrie anul acesta. USR a propus amenajarea acestei zone și ne dorim în continuare să fie făcută așa cum trebuie, să arate ca un spațiu verde pentru comunitate, nu ce s-a făcut acum. Ce a votat PSD și PNL în Consiliul Local Almăj este un jaf din banii cetățenilor”, declară Cristian Totora, consilier local USR Almăj. 

ALEGEREA EDITORULUI